CORONAVIRUS la PREFECTURĂ: Niculescu și echipa vor intra în autoizolare!
CORONAVIRUS la PREFECTURĂ: Niculescu și echipa vor intra în autoizolare!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn prim caz de COVID-19 a fost confirmat, luni, 6 iulie, în Instituția Prefectului – Județul Constanța. O persoană angajată în cancelaria prefectului a fost testată pozitiv în cursul serii de luni, au transmis reprezentanții Prefecturii.
Imediat, DSP Constanța a pornit o anchetă epidemiologică, pentru a stabili dacă sunt și alte persoane suspecte de infecția cu virusul SARS-CoV-2. Marți dimineață, cancelaria prefectului va fi dezinfectată, conform normelor în vigoare.
Niculescu și echipa, în autoizolare
În urma confirmării primului caz de coronavirus în Prefectura Constanța, George-Sergiu Niculescu și echipa sa vor intra în autoizolare până la efectuarea testului și aflarea rezultatului.
Ce spune prefectul
„Am discutat cu colega noastră, care acum se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Este asimptomatică, starea ei este foarte bună. În perioada următoare, la nivelul Prefecturii, vor fi luate toate măsurile necesare prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, sub îndrumările venite din partea reprezentanților DSP Constanța”, a declarat George-Sergiu Niculescu, prefectul județului Constanța.
A.F.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News