REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Coronavirus - Merck: Teste promiţătoare pentru un medicament pe cale orală

Coronavirus - Merck: Teste promiţătoare pentru un medicament pe cale orală

Replica API 8 martie 2021 | 00:00 1043

Gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au anunţat sâmbătă progrese în dezvoltarea unui medicament administrat oral împotriva COVID-19: antiviralul lor în curs de testare a avut efecte pozitive în reducerea încărcăturii virale, notează AFP, citată de Agerpres.

"Ştiind că există o nevoie neacoperită de tratamente antivirale împotriva SARS-CoV-2, suntem încurajaţi de aceste rezultate preliminare", a declarat într-un comunicat Wendy Painter, director medical la Ridgeback Biotherapeutics.

Merck şi-a întrerupt la sfârşitul lui ianuarie lucrul la două potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19, dar îşi continuă cercetările privind două tratamente contra bolii, printre care molnupiravir, dezvoltat împreună cu compania americană Ridgeback Bio.

Medicamentul a redus semnificativ încărcătura virală la pacienţi după cinci zile de tratament, a indicata compania sâmbătă în cursul unei reuniuni cu specialişti în boli infecţioase.

Faza 2 a testului (studiile au trei faze înainte de posibila comercializare) a fost efectuată pe 202 de pacienţi nespitalizaţi, având COVID-19 cu simptome. Nu a existat nicio alertă în termeni de siguranţă, iar "din cele patru incidente grave raportate, niciunul nu a fost considerat în legătură cu medicamentul studiat", a spus compania.

Antigripale ca oseltamivir (Tamiflu) şi zanamivir (Relenza) sunt uneori prescrise contra gripei sezoniere, dar cercetările întâmpină dificultăţi în găsirea unui antiviral împotriva COVID-19.

Rezultatele acestui studiu, "şi anume o scădere mai rapidă a încărcăturii virale la indivizii având COVID-19 în fază iniţială şi care au primit molnupiravir, sunt promiţătoare", a dat asigurări William Fischer, unul dintre directorii studiului şi profesor de medicină la Universitatea din Carolina de Nord.

"Dacă sunt întărite de studii suplimentare, ar putea avea consecinţe importante în termeni de sănătate publică, în contextul în care coronavirusul continuă să se răspândească şi să evolueze în lume", a adăugat el.

Merck lucrează, de asemenea, la un tratament numit MK-711. Primele rezultate ale studiilor clinice arată o reducere cu peste 50% a riscului de deces sau de insuficienţă respiratorie la pacienţii spitalizaţi cu forme moderate până la severe de COVID-19, a făcut cunoscut grupul la sfârşitul lunii ianuarie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016