Coronavirus: Muntenegru instituie din nou starea de urgentă, după ce se declarase ţară liberă de COVID-19
Coronavirus: Muntenegru instituie din nou starea de urgentă, după ce se declarase ţară liberă de COVID-19
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMuntenegru, care pe 2 iunie proclamase sfârşitul epidemiei de COVID-19 pe teritoriul său, a reintrodus starea de urgenţă în urma înmulţirii accentuate a cazurilor de coronavirus, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Începând de miercuri intră astfel în vigoare noi restricţii menite să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2, printre care se numără purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise şi de asemenea în unele spaţii deschise în cazul adulţilor şi copiilor cu vârste de peste şapte ani, cu excepţia plajelor şi parcurilor naturale.
Vor fi limitate la maxim 40 de persoane reuniunile în spaţii deschise şi la maxim 20 în spaţii închise, cu condiţia menţinerii distanţei de cel puţin doi metri între participanţi.
Rămân în continuare valabile interdicţiile deja adoptate privind funcţionarea cluburilor de noapte, organizarea nunţilor şi a altor evenimente.
Autorităţile de la Podgoriţa au proclamat pe 2 iunie sfârşitul epidemiei, după ce timp de 28 de zile consecutive nu se mai înregistrase niciun nou caz de COVID-19. Au urmat încă două săptămâni de asemenea fără niciun nou caz, care însă a apărut pe data de 14 iunie, iar de atunci numărul îmbolnăvirilor a crescut rapid.
De la 324 de cazuri de contaminare când s-a declarat sfârşitul epidemiei, numărul acestora a crescut în prezent la 1.920, din care 26 de morţi în această ţară cu circa 600.000 de locuitori.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News