Coronavirus: Numărul deceselor din Spania a crescut din nou, cu 619 în 24 de ore
Coronavirus: Numărul deceselor din Spania a crescut din nou, cu 619 în 24 de ore
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpania a înregistrat duminică 619 decese de coronavirus în ultimele 24 de ore, a anunţat Ministerul Sănătăţii spaniol, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Această cifră reprezintă o creştere după trei zile consecutive de scădere şi după ce sâmbătă se înregistraseră 510 decese de pe o zi pe alta, cifra cea mai scăzută în aproape trei săptămâni.
Numărul total al deceselor din cauza coronavirusului în Spania a ajuns duminică la 16.972, de la 16.353 în ziua precedentă, iar numărul cazurilor confirmate în 24 de ore a crescut şi el, la 166.019, de la 161.852. Aceasta înseamnă că duminică au fost anunţate circa 4.100 de cazuri confirmate în 24 de ore, ceea ce reprezintă o scădere faţă de sâmbătă, când s-au înregistrat peste 4.800 de cazuri.
Ritmul de creştere a noilor cazuri de contaminare este de 2,5%, cel mai scăzut procent de la izbucnirea epidemiei în Spania, notează EFE.
În plus, autorităţile spaniole au raportat 62.391 de persoane vindecate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News