Coronavirus: Polonia intenţionează să vaccineze cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lui iunie
Coronavirus: Polonia intenţionează să vaccineze cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lui iunie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolonia intenţionează să vaccineze împotriva COVID-19 cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lunii iunie, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Piotr Müller, transmite dpa, citată de Agerpres.
''Cred că cifra va fi chiar mai mare, dar prefer să vorbesc cu prudenţă'', a declarat Müller.
Până în prezent, Polonia a vaccinat 3,86 milioane de persoane contra noului coronavirus. Aproximativ 2 milioane dintre cei 38 de milioane de polonezi au primit două doze ale vaccinului.
Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, Polonia aşteaptă şi 300.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson, a precizat sâmbătă ministrul sănătăţii Adam Niedzielski.
În ultima perioadă numărul noilor cazuri de COVID-19 în Polonia a crescut, ajungând la aproximativ 30.000 pe zi. În cele mai afectate regiuni ale ţării, ambulanţele trebuie să meargă de la un spital la altul pentru a găsi un pat liber pentru pacienţi.
În spitalele poloneze sunt trataţi în prezent aproape 30.000 de pacienţi COVID-19, în creştere cu 850 în ultimele 24 de ore.
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, Polonia a înregistrat 2,27 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care aproximativ 52.000 au fost fatale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News