Coronavirus: Primarul Moscovei prelungeşte cu o săptămână vacanţa şcolară
Coronavirus: Primarul Moscovei prelungeşte cu o săptămână vacanţa şcolară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul Moscovei, Serghei Sobianin, şi-a făcut publică marţi decizia de a prelungi cu o săptămână vacanţa şcolară, pentru a împiedica răspândirea noului tip de coronavirus, în condiţiile în care numărul de contaminări a crescut puternic în capitala rusă de la începutul lui septembrie, informează AFP, citată de Agerpres.
Programată să înceapă lunea trecută şi să dureze o săptămână, vacanţa din şcolile moscovite va dura astfel de la 5 la 18 octombrie, "ţinând cont de recomandările autorităţilor sanitare (...) şi de creşterea numărului de cazuri de COVID-19", a anunţat Sobianin într-un comunicat.
Această decizie a fost luată "pentru a evita contactele în exces şi a nu-i expune pe copii riscurilor îmbolnăvirilor", a explicat el. "Cel mai bine ar fi ca vacanţa să fie petrecută în casă sau la reşedinţa secundară" de la ţară, a apreciat primarul Moscovei, îndemnându-i pe elevi să evite centrele comerciale şi să privilegieze pentru plimbări curţile blocurilor unde locuiesc sau cel mai apropiat parc.
Rusia a înregistrat oficial marţi 8.232 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus, dintre care 2.300 la Moscova, în timp ce pe 2 septembrie Federaţia Rusă a înregistrat 4.952 de contaminări, dintre care 625 în capitală.
Confruntat cu o nouă creştere a numărului de contaminări, la fel ca în multe locuri din Europa, oraşul Moscova a cerut deja săptămâna trecută persoanelor în vârstă să se izoleze, iar companiilor să privilegieze telemunca.
În total, Federaţia Rusă a întregistrat până în prezent 1.167.805 de cazuri de contaminare, dintre care 20.545 s-au soldat cu deces.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News