REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 3 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6871
21.4° Constanța Joi, 3 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6871
 

Coronavirus: Rusia a început să vaccineze persoanele de peste 60 de ani

Coronavirus: Rusia a început să vaccineze persoanele de peste 60 de ani

Replica API 29 decembrie 2020 | 00:00 960

Capitala şi cel mai mare oraş al Rusiei, Moscova, a anunţat luni că locuitorii cu vârsta de peste 60 de ani pot să facă programări pentru a fi vaccinaţi împotriva coronavirusului cu vaccinul produs de stat, informează DPA, citată de Agerpres.

Măsura urmează după aprobarea Ministerului Sănătăţii rus a vaccinului Sputnik V, ce va fi administrat persoanelor vârstnice în urma unei perioade de testare reuşite.

"Este un lucru bun deoarece vârstnicii sunt grupul cu cel mai mare risc, expus celor mai grave forme ale bolii", a declarat primarul Moscovei Serghei Sobianin într-un comunicat.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a amânat până acum vaccinarea şi rămâne neclar când îi va fi administrat, deşi personal l-a susţinut şi a declarat că inclusiv fiica sa a fost vaccinată cu succes.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a negat luni că amânarea ar putea submina încrederea în vaccin, potrivit unor comentarii difuzate de agenţia de presă de stat TASS.

Putin a declarat anterior că se va vaccina imediat ce autorităţile ruse de sănătate vor permite să fie administrat persoanelor în vârstă. Putin are 68 de ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515