Coronavirus: Spania, în fruntea listei vaccinărilor anti-COVID-19. Bulgaria şi România, codaşele UE
Coronavirus: Spania, în fruntea listei vaccinărilor anti-COVID-19. Bulgaria şi România, codaşele UE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpania, cu 57,61 % din populaţie vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, conduce lista Uniunii Europene cu cel mai mare număr de persoane imunizate, în afară de Marea Britanie şi de statele membre în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), potrivit datelor Universităţii britanice Oxford, relatează EFE, citată de Agerpres.
Informaţia a fost preluată marţi de grupul de investigaţie BIOCOMSC al Universităţii Politehnice din Catalonia.
Spania, cu 47,3 de milioane de locuitori, se află în fruntea Belgiei, cu 57,21 % din populaţie vaccinată şi chiar a Marii Britanii (56,49 %) şi a Germaniei (52,58 %), în timp ce Ungaria asigură că a vaccinat cu schema completă 56,3 % din populaţie.
În schimb, cei vaccinaţi parţial (cu o singură doză dintre cele două necesare) reprezintă 10,51 % în Spania, în urma altor ţări precum Norvegia (32,5 %), Suedia (21,9 %), Ţările de Jos (18,6 %) şi Danemarca (17,4 %), deşi aceste ţări au o populaţie mult mai mică decât cea a Spaniei.
La capătul opus se află Bulgaria şi România, cu 14,4 % şi respectiv 25,2 % de persoane vaccinate anti-COVID-19 din totalul populaţiei lor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News