REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Cosmetice, jucării și componente auto, în valoare de peste 3 milioane de lei, reținute de vameși

Cosmetice, jucării și componente auto, în valoare de peste 3 milioane de lei, reținute de vameși

Victor ROTARU 27 mai 2023 | 00:00 618

În data de 26 mai 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, aparținând unor societăți comerciale din România și Republica Moldova. Ca urmare a controalelor, inspectorii vamali au reținut aproximativ 2.000 bucăți articole din oțel utilizate în industria auto - componente suport motor, susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marca „FORD” și 8.000 bucăți apă de toaletă, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile „CAROLINA HERRERA”, „PACO RABANE”, „VERSACE” ȘI „YVES SAINT LAURENT”.

 Cosmetice, jucarii si componente auto, in valoare de peste 3 milioane de lei, retinute de vamesi

Cu o zi înainte, în data de 25 mai 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București au reținut 16.000 bucăți jucării, succeptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile „SUPERMAN”, „MY LITTLE PONY”, „HELLO KITTY”, „DISNEY” și „LEGO”, ca urmare a controlul fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale din Ucraina.

Valoarea totală a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 3.700.000 lei.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016