REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.7° Constanța Sâm., 14 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6852
23.7° Constanța Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6852
 

Costin Răsăuțeanu, proiecte pentru ajutorarea vârstnicilor din Constanța

Costin Răsăuțeanu, proiecte pentru ajutorarea vârstnicilor din Constanța

Virgil STOIAN 18 martie 2024 | 12:41 899

Consilierul local de la PSD, Costin Răsăuțeanu, a depus luni, proiectul de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru vârstnicii din municipiul Constanţa, fiind vorba despre majorarea plafonului de pensie la 2.558 lei. Totodată, acesta a depus, vineri, un proiect de hotărâre pentru modificarea programului „RESPECT” prin majorarea plafonului de venituri pentru persoanele care au calitatea de pensionar sau pentru cele care sunt indemnizate în baza legilor speciale la valoarea de 2.558 lei (de la 2024 lei cât e în prezent), începând cu data de 01.03.2024.

Costin Rasauteanu, proiecte pentru ajutorarea varstnicilor din ConstantaCostin Răsăuțeanu

Am depus proiectul de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru vârstnicii din municipiul Constanţa.
Am majorat plafonul de venit (pensie) la 2.558 lei. Plafonul stabilit până la acest moment nemaifiind actualizat de ceva timp cu creșterea prețurilor, rata inflației sau a punctului de pensie. Astfel, mii de pensionari constănțeni care nu mai beneficiau de acest sprijin ca urmare a creșterii punctului de pensie, vor putea să se bucure în continuare de abonamente la transportul public în comun.
Persoanele vârstnice au o calitate scăzută a vieții, caracterizată de multe lipsuri.
Veniturile de care dispun abia reușesc să acopere cheltuielile zilnice. Costurile cu plata utilităților, întreținerea, cumpărarea anumitor medicamente, tratamente, alimente, haine sunt copleșitoare pentru majoritatea seniorilor din orașul nostru.
Acești oameni se află într-o situație dificilă din punct de vedere financiar.
” a declarat Costin Răsăuțeanu.

Peste 3000 de vârstnici vor beneficia de programul Respect

În municipiul Constanţa, peste 3.000 de vârstnici înscrişi în Programul „RESPECT” nu mai au dreptul să primească tichete valorice pe suport electronic, ca urmare a majorării punctului de pensie în ultimii doi ani.
Acești oameni se află însă, în continuare, într-o situație dificilă din punct de vedere financiar și de aceea nu trebuie să încetăm să îi sprijinim. Programul social de ajutorare a pensionarilor cu venituri mici, redenumit #RESPECT, a fost gândit și implementat de #PSD la Constanța acum mulți ani. De aceea, tot noi, social-democrații, trebuie să ne asigurăm că el rămâne o pârghie pentru ajutorarea celor aflați în nevoie.
În acest sens, în calitate de consilier local PSD, am inițiat și depus astăzi un proiect de hotărâre pentru modificarea programului „RESPECT” prin majorarea plafonului de venituri pentru persoanele care au calitatea de pensionar sau pentru cele care sunt indemnizate în baza legilor speciale la valoarea de 2.558 lei (de la 2024 lei cât e în prezent), începând cu data de 01.03.2024.
Astfel, peste 3000 de constănțeni vor beneficia în plus de ajutorul Primăriei Constanța!
Persoanele vârstnice din ţara noastră au o calitate scăzută a vieții, caracterizată de multe lipsuri. Vârstnicilor le este anulată șansa de a-și mai crea și alte venituri în afara pensiei care și așa este mică în majoritatea cazurilor. Veniturile de care dispun abia reușesc să acopere cheltuielile zilnice, determinând renunțarea la cumpărarea anumitor alimente, tratamente medicamentoase costisitoare, haine, produse electrocasnice sau chiar la îmbunătățirea condițiilor de locuit.
Autoritatea locală are obligaţia legală şi morală de a interveni în direcţia susţinerii vârstnicilor care se află în risc de sărăcie.
” a transmis Costin Răsăuțeanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in ce concedii sa plece? ca banii abia ajung pentru intretinere, mancare si medicamente, ca sa pleci in concedii trebuie sa ai cel putin doua mii de lei in plus, si un pensionar nu are banii astia
0
0
Wow ce față de intelectual. RATAT
1
0
Stai inistit ca nu pleaca cei cu pensie de 1200-2000 in concedii.Am pensionara in scara cu pensie mica, 67 de lei subventie caldura nu a avut bani sa isi puna gaze,singura pe tronson la radet.1500 lei factura la RADET.Cei cu bani au dat radetul in judecata amaratii cum e pensionara nu au cu ce da primaria in judecata asa ca nu mai abera.Stai linistit cei cu pensii mici sunt cei mai in varsta unii trecuti de 80-85 de ani .Unde sa mai plece acesti batrani bolnavi? Cand o sa ajungeti ca ei poate atunci va mai vine mintea la cap.Slabe sperante.Vi se pune pe suflet cand vedeti ca ii ajuta statul pe batrani.O sa fiti si voi batrani nu veti ramane vesnic tineri. Sa se ia si altii de voi sa vedeti cum este.Au contribuit mai mult ca voi si au muncit majoritaea peste 30-35 de ani de munca.Si au construit aceasta tara prin munca lor.Azi acesti batrani ai nostri nu au parte nici de un pic de omenie.Asta nu e ajutor,este propaganda politica.O umilinta a pensionarilor saraci si bolnavi.
1
0
Lasati-ne cu ajutorarea unora și dezavantajarea altora.dupa ce primesc pomenile pleacă în concedii pe unde nici nu te gândești.eu consider ca omul care nu are bani și este ajutat,nu pleacă sa se distreze ,pe banii altora care au contribuit sau poate chiar mai contribuie.
2
0

REPLICA


LOTO

6/49
20466423235
5/49
818616137
joker
2831331245