REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Cotaţiile la grâu au crescut, după escaladarea ostilităţilor la Marea Neagră

Cotaţiile la grâu au crescut, după escaladarea ostilităţilor la Marea Neagră

Ana Maria LIPAN 31 august 2023 | 00:00 217

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri, de la cel mai redus nivel din iunie, în urma escaladării ostilităţilor între Ucraina şi Rusia în zona căilor navigabile cheie de la Marea Neagră, transmit Reuters şi Bloomberg, sursele citate de agerpres.ro. 

Cotatiile la grau au crescut, dupa escaladarea ostilitatilor la Marea Neagra

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 0,7%, după ce în precedentele patru sesiuni se înregistrase un declin de peste 6%. Ministerul rus al Apărării a anunţat că a distrus în Marea Neagră patru nave militare ucrainene care aveau la bord membri ai forţelor speciale. De asemenea, a fost raportat un atac cu drone lângă Sevastopol.

Exporturile ucrainene au fost afectate după ce, luna trecută, Rusia a decis să părăsească acordul negociat de ONU care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră. Totuşi, cotaţiile la grâu sunt cu 24% mai scăzute faţă de decembrie 2022, pe fondul recoltelor mari din unele zone din emisfera nordică.

Miercuri, preţul grâului a fost influenţat şi de publicarea unui studiu care arată un declin semnificativ al producţiei Canadei, care ar putea reduce aprovizionarea pe plan global. Firma rusă de consultanţă SovEcon a revizuit în creştere estimările privind recolta Rusiei din acest an la 92,1 milioane tone metrice, de la 87,1 milioane tone metrice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699