Creanţa Petromidia se stinge în vară: termocentrala nouă, prima ţintă
Creanţa Petromidia se stinge în vară: termocentrala nouă, prima ţintă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDiscuţiile pe tema memorandumul de înţelegere dintre patronii kazahi ai grupului Rompetrol şi statul român pe tema rezolvării amiabile a crenţei Petromidia vor fi finalizate până în luna iunie şi presupun plata cash a unei sume de bani de către Rompetrol statului, urmată de crearea unui fond de investiţii în care statul român va primi gratuit o participaţie. Statul va rămâne acţionar semnificativ la rafinărie, cu circa 18%, şi s-a angajat să nu vândă pachetul de acţiuni timp de cel puţin trei ani de zile. Dacă va vinde după acest interval de timp, grupul Rompetrol va avea drept de preemţiune la cumpărare. Grupul a anunţat investiţii de 1,5 miliarde de dolari în următorii şapte-zece ani, jumătate din sumă urmând să fie investită în România. Strategia vizează în principal extinderea reţelei de retail din zonă, oficialii grupului anunţând 350 de noi staţii de distribuţie a carburanţilor în Turcia, Bulgaria, România, Georgia şi Ucraina. Printre primele obiective de investiţii finanţate de noul fond ar fi o termocentrală nouă de cogenerare în sistem de parteneriat public-privat, construită pe platforma actuală a Uzinei Termoelectrice Midia, deţinute de stat şi situată în imediata vecinătate a rafinăriei Petromidia. Rompetrol vrea o centrală nouă, pe gaze, cu o putere instalată de circa 75 MW, care să asigure energia electrică necesară rafinăriei. Costurile de construcţie a centralei se ridică la 100 de milioane de dolari, conform economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News