Crin Antonescu, despre riscul unei republici parlamentare
Crin Antonescu, despre riscul unei republici parlamentare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat că modificarea Constituţiei în sensul trecerii la o republică parlamentară creează riscul unei concentrări a puterii în mâinile primului-ministru. Antonescu susţine că românii sunt obişnuiţi să aibă un şef pe care să-l identifice cu uşurinţă, chiar dacă vor ca ei să fie cei care îl pun în funcţie, iar cadrul constituţional distribuie puterea între preşedinţie şi Guvern. În cazul instituirii unei republici parlamentare, deţinătorul puterii ar fi premierul care scapă şi de cenzura directă a electoratului. "Tentaţia de a stabili un şef, pe care a speculat-o excesiv Traian Băsescu, trebuie rezolvată de către noi. Dacă facem o republică parlamentară, toată puterea, dar toată, se va duce la primul-ministru. Abia atunci există riscul concentrării puterii", a declarat Antonescu, la Realitatea TV, arătând că mai toate prerogativele actuale ale preşedintelui se vor adăuga celor deja le are primul-ministru. "Preşedintele trebuie să răspundă unei singure condiţii: să nu mai fie partizan, să nu facă şi să desfacă el guverne pentru că problemele astea trebuie decise de către Parlament. Nici un preşedinte de până acum nu a respectat aceste condiţii", a mai spus Antonescu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News