Cristian Diaconescu: Mobilizarea protestatarilor faţă de proiectul de la Roşia Montană este interesantă
Cristian Diaconescu: Mobilizarea protestatarilor faţă de proiectul de la Roşia Montană este interesantă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestŞeful Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, spune că mobilizarea protestatarilor împotriva proiectului minier de la Roşia Montană este interesantă şi că este de urmărit acest simţ civic.
"Sunt oameni care par într-adevăr a vorbi în nume propriu. S-ar putea să vedem în România naşterea unei categorii de atitudine care funcţionează în alte state, poate cu o componentă antisistem, cu una mai senzitivă la elemente ca mediul, protecţia patrimoniului. E de urmărit acest simţ civic. Este singurul pe care l-aş urmări", a spus Cristian Diaconescu la Digi 24.
"La politicieni situaţia e între comedie şi tragism. Mă gândeam cum ar privi un investitor. Să nu fim nevoiţi să vedem ce s-ar întâmpa într-un moment dramatic, cum ar fi un act terorist, în condiţiile în care schimbi deciziile, învârţi atitudinile. O astfel de atitudine poate vine din faptul că aceşti oameni au prea multe procente, le-a intrat în cap că pot face orice? Să îţi permiţi să te contrazici din 5 în 5 minute...", a adăugat Cristian Diaconescu.
sursa: Mediafax
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News