REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
25.4° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Cristiano Ronaldo, Messi şi Neymar, jucătorii cu cele mai mari venituri în 2023

Cristiano Ronaldo, Messi şi Neymar, jucătorii cu cele mai mari venituri în 2023

Ana Maria LIPAN 16 octombrie 2023 | 00:00 899

Portughezul Cristiano Ronaldo, argentinianul Lionel Messi şi brazilianul Neymar sunt jucătorii cu cele mai mari venituri din fotbalul mondial în 2023, potrivit revistei economice americane Forbes, informează agenţia EFE, sursa citată de agerpres.ro. 

Cristiano Ronaldo, Messi si Neymar, jucatorii cu cele mai mari venituri in 2023

Cristiano Ronaldo, care a semnat în iarnă cu echipa saudită Al-Nassr, după despărţirea de Manchester United, a doborât toate recordurile, având cel mai mare contract pe un fotbalist, care îi aduce în conturi 260 de milioane de dolari în acest sezon.

Lionel Messi ocupă locul secund în această ierarhiei, cu venituri totale de 135 de milioane de dolari, graţie acordului semnat cu echipa americană Inter Miami, al cărei coproprietar este fostul fotbalist englez David Beckham.

Cristiano Ronaldo, Messi si Neymar, jucatorii cu cele mai mari venituri in 2023

Pe poziţia a treia în top-ul realizat de Forbes se află brazilianul Neymar, care a plecat de la Paris Saint-Germain la Al-Hilal, în Arabia Saudită, pentru care a marcat luna aceasta primul său gol. Cu o listă extinsă de sponsori, de la Puma la Red Bull, fotbalistul originar din Sao Paulo încasează 112 milioane de dolari pe sezon.

Francezul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain) care a dominat acest clasament în 2022, se află acum doar pe locul al patrulea, cu venituri de 110 milioane de dolari.

Compatriotul său Karim Benzema, fostul căpitan al echipei Real Madrid, ocupă poziţia a cincea, cu 106 milioane de dolari pe sezon, după transferul său la Al-Ittihad, campioana en titre din Arabia Saudită.

Trei jucători din Premier League figurează în clasamentul celor mai bine plătiţi zece jucători din fotbalul mondial: norvegianul Erling Haaland (Manchester City/58 milioane de dolari), egipteanul Mohamed Salah (Liverpool/53 milioane de dolari) şi belgianul Kevin De Bruyne (Manchester City/39 milioane de dolari).

Sadio Mane, unul dintre fotbaliştii cei mai prolifici din istoria Senegalului, în prezent coleg cu Ronaldo la Al-Nassr, ocupă poziţia a opta, cu venituri de 52 de milioane de dolari.

Clasamentul celor mai bine plătiţi fotbalişti ai planetei:
1. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Al-Nassr) 260 milioane dolari
2. Lionel Messi (Argentina/Inter Miami) 135 milioane
3. Neymar (Brazilia/Al-Hilal) 112 milioane
4. Kylian Mbappe (Franţa/PSG) 110 milioane
5. Karim Benzema (Franţa/Al-Ittihad) 106 milioane
6. Erling Haaland (Norvegia/Manchester City) 58 milioane
7. Mohamed Salah (Egipt/FC Liverpool) 53 milioane
8. Sadio Mane (Senegal/Al-Nassr) 52 milioane
9. Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City) 39 milioane
10. Harry Kane (Anglia/Bayern Munchen) 36 milioane

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712