REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Criză de polițiști la IPJ Constanța

Criză de polițiști la IPJ Constanța

Virgil STOIAN 7 noiembrie 2023 | 00:00 3825

Imediat după accidentul de la 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața din cauza unui șofer drogat, au căzut capete la IPJ Constanța. Mai mult decât atât, s-a pus în discuție reorganizarea IPJ, chiar dacă problemele sunt altele. Una dintre cele mai presante este lipsa polițiștilor, în acest moment la IPJ fiind 400 de funcții neocupate. Nici în viitor lucrurile nu stau prea bine, tinerii neîngrămădindu-se la examenele de la academiile de poliție. Potrivit informațiilor noastre, nici segmentul Rutieră IPJ Constanța nu stă prea bine, toate cele trei radare fiind defecte. Iar în stațiunea Mamaia lucrurile stau chiar mai rău, riveranii reclamând lipsa patrulelor rutiere.

Criza de politisti la IPJ ConstantaRazii în trafic

Liderul sindicatului Europol Constanța, Daniel Avasilcăi, a declarat pentru Replica, că IPJ Constanța are nevoie de personal iar soluția ar fi acordarea mai multor drepturi polițiștilor dar și o mărire de salariu: „În acest moment la IPJ Constanța sunt 400 de funcții neocupate. Sunt cam 1200 de locuri ocupate. Din 2017, de când lumea a început să se pensioneze, este această lipsă de personal, care se mărește de la an la an. Cei care vin nu sunt constănțeni, ci din alte județe care după 6-7 luni încearcă să plece la ei în județ. Ei spun că vor aduce acum tineri, dar sunt 500 de studenți toți. În județul Constanța traiul e scump, chiriile sunt mari, tinerii nu au cum să supraviețuiască cu salarii de mizerie, așa că ori își dau demisia, ori se duc fiecare în județul de care aparțin. Este pentru prima oară în istoria Poliției Române când nu se ocupă locurile, la examenele la școlile de poliție. Au fost 1.300 de locuri și s-au ocupat vreo 500. După examenul scris au rămas și mai puțini. E din ce în rău. Repunerea profesiei de polițist în poziția socio-profesională pe care o merită, acordarea de venituri care să susțină un trai decent. Un profesor poate să facă meditații, polițiștii nu au voie să lucreze peste program. Păi și atunci cum să atragem tinerii?

Criza de politisti la IPJ ConstantaDaniel Avasilcăi, liderul sindicatului Europol Constanța

Nu avem suficienți polițiști pe străzi

Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale Resto și locuitoare a stațiunii Mamaia, a tras de asemenea un semnal de alarmă privind lipsa poliției rutiere de pe străzile stațiunii, în special în afara sezonului: „Am tot aflat că nu avem suficient de mulți polițiști pe străzi. Ba chiar, am înțeles ca la Academia de Politie și la școlile de politie Câmpina și Cluj au fost insuficienți candidați, pentru locurile scoase la bătaie - pentru prima oara în istoria Poliției Române! Mamaia este un cartier al Constanței și noi avem nevoie de protecție, dar înțeleg că lipsa forțelor de poliție este la nivelul întregului județ. Știm cu toții că dacă vedem polițiști pe stradă, conducem preventiv, suntem mai atenți, pentru că asta contribuie la siguranța tuturor, fie pieton, fie șofer. La noi, la asociația de locatari a unui bloc din Mamaia s-a pus această problemă și ne gândim chiar la o petiție către IPJ Constanța, pentru a ști câte mașini de poliție rutieră sunt alocate pentru stațiunea Mamaia și ce program au. Nu cred că trebuie să mai așteptăm să se întâmple un caz ca cel de la 2 Mai, pentru a reacționa. Cred că această problemă de la nivelul județului Constanța ar trebui rezolvată cât mai repede.” a declarat Corina Martin pentru Replica de Constanța. 

Criza de politisti la IPJ ConstantaCorina Martin 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Noi la locala Cernavodă stăm ca ăla în iarbă, nu deranjam interlopi, urmărim promoțiile de la supermarketuri, facem taxi cu Dusterul de serviciu, plimbăm neamurile, la tura de noapte și în weekend după amiaza stam la domiciliu, trai pe vatrai la poliția locală Cernavodă!
4
0
Puteți să angajați și sifoane care măcăne zilnic la poliție.Eu sunt unul din cei multi sifonari
4
0
A mai tras corina o basina
1
0
Cine vrea sa fie coleg si sa primeasca ordine de la niste fosti securisti?Politia romana este desene animate.Aroganti si fara prea mult creier,dupa ce ies la pensie devin subit…umili
3
0
alo, dar cat vreti ma salariile?voi stiti ca un intelectual castiga 3-4000 lei, voi dupa doi ani dupa liceu cam cat ati vrea?
5
2
Doamna Martin vorbeste in calitate dr PZD EI!!
3
1
Terminați cu salarii de 3000 de lei, nu exista vreun polițist să câștige atâta, d ela 4500 de lei în sus cu tot cu norma
5
8
La salariile și situația de kkt care este în miliția r*mână n-o să mai vină nici draq! Bine a spus cineva mai jos că, casiera de la Lidl are salariul mai mare decât un polițist... Corina Martin, spălătoarea de pwli în calitate de ce plm vorbește în acest articol?
7
4
Nu mai anonimule,toate partidele aflate la putere si-au batut joc de bani tzari facand speciali si dandule posibilitatea polizistilor"dar si altora"sa iasa la pensie la 50 de ani sau mai puzin in felul asta scazand profesionalismul in milizie cand tocmai la 40. 50 de ani un polizist are experianza necesara pentru a luat decizii bune in activitatea de polizist,in plus deciziile astea cu speciali a falimentat sistemul de pensii din Romania.
6
2
Toate guvernele din ultimi ani si- au bătut joc de tot sistemul de ordine publica deși știau ca se va ajunge aici. Sa speram ca nu va fi mai rău.
12
3
Lipsa de personal este rezultatul politicii de securist pe care a dus o despescu in ultimii 7 ani. Toți oamenii de valoare au fost înlăturați prin manevre cu sipi și dna. Nu ai cum sa stai în acest sistem peste vârsta de pensionare deoarece sistemul condus de despescu are nevoie de oameni nepregătiți și care nu misca in front iar cei de valoare și cu experienta care aplicau cele învățate de a lungul carierei au fost ejectati cu ridicarea ornisului sau fabricarea de dosare la dna. Acesta este noul binom despescu sipi - dna.
16
1
Iar cloaba de Corina se baga in seama,a ramas cu apcaturile de la gasca Mazare
8
0
Pai de unde sa aveti mergeti ca exemplu la SECTIA 5 sa vedeti unde isi fac tura, la Barul FASOLE si masina sta parcata toata ziua pe str ANA IPATESCU uni din ei de acolo isi iau salariul...
5
2
A ieșit la pensie lq 45 ani cu 4500 lei lunar și sa angajat la privat cu 3000 lunar..total 7500. Da-i tu politia salariu asta 6000-7000 ,și obligatoriu la 65 ani la pensie..și sa vezi cum sta la politie
8
1
Dacă i ați pensionat la 45 de ani și ei sunt buni de munca?.
13
5
La 3000+ lei salariul de incepator NU MERSI. Pana si casiera de la Lidl are salariul mai mare!
18
3
MAI NOU IN MARILE ORASE ALE JUD CONSTANTA ORDINEA SI LINISTEA PUBLICA ESTE ASIGURATA DE CATRE POLITIA LOCALA, IPJ AVAND LIPSA DE PERSONAL ASTA INSEMAND SI UN POLITIST PE TURA !!!!! UNUL !!!!
22
2

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016