REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Cseke Attila: În august vor fi aprobate primele finanţări în programul de construcţie de noi creşe

Cseke Attila: În august vor fi aprobate primele finanţări în programul de construcţie de noi creşe

Replica API 9 iulie 2021 | 00:00 599

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea, că programul de construcţie a creşelor va demara în această vară, iar în luna august ar putea fi aprobate primele finanţări.

Cseke Attila

Ministrul a punctat că au fost realizate studiile de fezabilitate şi se aşteaptă solicitările de finanţare de la unităţile administrativ teritoriale.

"Am îndrumat autoritatea locală să depună spre finanţare solicitare de construcţie de creşe, avem un program naţional de construcţie de creşe care va demara chiar în vara acestui an. Am pornit de la zero în ianuarie, avem studiile de fezabilitate pentru cele trei proiecte tip pentru creşe cu 50 de locuri, cu 70 de locuri şi cu 110 locuri, aşteptăm solicitarea din partea municipiului Râmnicu Vâlcea şi am asigurat autorităţile locale că putem să acordăm finanţare. Pentru creşe avem surse de finanţare printr-un program asumat de Guvern, vom porni cu o finanţare din bugetul Ministerul Dezvoltării, în august vrem să aprobăm primele finanţări", a spus ministrul, scrie Agerpres.

Acesta a adăugat că nevoia de creşe în România este foarte mare, în condiţiile în care numai aproximativ 4% dintre copii de vârstă antepreşcolară au asigurat loc la creşă.

Ministrul a fost prezent, joi, în judeţul Vâlcea, unde a vizitat mai multe obiective de investiţii finanţate prin bugetul MDLPA şi a avut întâlniri cu primari şi reprezentanţi ai altor autorităţi publice locale şi judeţene.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016