REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° ConstanÈ›a Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° ConstanÈ›a Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Cucşa: Am solicitat SRI un punct de vedere privind declaraţiile preşedintelui referitoare la „vânzarea Ardealului“

Cucşa: Am solicitat SRI un punct de vedere privind declaraţiile preşedintelui referitoare la „vânzarea Ardealului“

Replica API 6 mai 2020 | 00:00 922

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a decis marţi, în şedinţă, solicitarea unui punct de vedere al SRI în ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la presupuse înţelegeri referitoare la "vânzarea Ardealului", a anunţat vicepreşedintele comisiei, Marian Cucşa.

Marian CucÅŸa

"Declaraţiile preşedintelui României în ceea ce priveşte înţelegerile secrete despre vânzarea Ardealului sunt de o gravitate ieşită din comun şi trebuie să venim cu lămuriri cât mai repede, urgent, pentru ca românii să ştie adevărul. Aşadar, prin prisma atribuţiilor pe care le are Comisia de control a activităţii SRI, problema invocată de preşedintele României este una de siguranţă naţională în ceea ce priveşte integritatea teritorială a României. Am solicitat un punct de vedere de la SRI în ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui României, să ne pună la dispoziţie, până lunea viitoare, datele pe care le au despre presupusele înţelegeri între PSD şi liderul de la Budapesta. Marţea viitoare vom avea o şedinţă a Comisiei de control în care vom analiza răspunsul SRI - dacă au avut informaţii, (...) dacă a fost notificat preşedintele şi care a fost conţinutul notificării în cazul în care au existat aceste informaţii", a precizat Cucşa, într-o conferinţă de presă.

Totodată, Comisia SRI a solicitat un punct de vedere pe această temă şi din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, tot până lunea viitoare, "ţinând cont că acuzaţiile la adresa lui Marcel Ciolacu privesc un atentat la siguranţa naţională a României", a mai spus Cucşa.

"De asemenea, am discutat cu colegii din comisie ca, după expirarea stării de urgenţă şi după ce avem un raport al SRI pe cele solicitate, să discutăm posibilitatea audierii directorului SRI sau a altui departament din cadrul SRI. (...) Dar lucrurile acestea le vom discuta în şedinţa de săptămâna viitoare. Am cerut un punct de vedere de la SRI şi pe tema defrişărilor, tăierilor ilegale de păduri din România, pentru că am văzut că pe perioada stării de urgenţă, prin intermediul reţelelor de socializare şi al cetăţenilor care au atras atenţia asupra acestui fenomen, că sunt tăieri ilegale de păduri şi e normal să avem un punct de vedere (...) şi un raport pe acest subiect", a mai menţionat deputatul PSD.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436