Culeţu: Meritele personalului care a participat la acţiunile din Angola nu sunt recunoscute
Culeţu: Meritele personalului care a participat la acţiunile din Angola nu sunt recunoscute
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa întrebarea adresată ministrului Apărării Naţionale de deputatul Dănuţ Culeţu, având ca obiect recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare participant la acţiunile din Angola la nivelul anului 1981, ministrul Mircea Duşa a răspuns: "Participarea personalului din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare în Angola, în perioada 1981-1982, s-a făcut în baza Ordinului nr. 2133/P/160 din 16.01.1981 a1 Viceprim-ministrului Guvernului, ministrul comerţului exterior şi cooperării economice internaţionale, pentru realizarea cooperării în domeniul pregătirii cadrelor aeronautice în cadrul Şcolii de aviaţie de la Negage, în acord cu prevederile Legii nr. 1/1971 cu privire la activităţile de comerţ exterior, de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică a Republicii Socialiste România şi nu în temeiul actelor normative care reglementează participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului national".
S.H.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News