REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mie., 2 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6870
10.4° Constanța Miercuri, 2 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6870
 

Cum a devenit un elev de clasa a X-a dealer de droguri în timpul liber

Cum a devenit un elev de clasa a X-a dealer de droguri în timpul liber

Victor ROTARU 18 iunie 2024 | 00:00 3483

Preocupările copiilor se schimbă de la o generație la alta. Plimbările în parc, lectura unei cărți au fost înlocuite cu calculatoarele și jocurile online sau, mai grav, cu activități mai puțin ortodoxe. Ștefan T., un elev în clasa a 10 – a, a reușit să bage spaima în clienții săi, el fiind dealer de droguri în orașul Tulcea. Chiar dacă Ștefan T. se credea invincibil, acesta a fost prins de către oamenii legii, magistrații aplicându-i măsura educativă a asistării zilnice.

Cum a devenit un elev de clasa a X-a dealer de droguri in timpul liber

Totul a început pe 10 noiembrie 2022, atunci când la sediul S.C.C.O. Tulcea s-au prezentat două persoane care au menționat faptul că nu doresc ca datele lor personale să fie făcute publice, întrucât se tem pentru viața și integritatea lor corporală și care au denunțat faptul că Ștefan T. vinde droguri de mare risc pe raza municipiului Tulcea.

La data de 25 noiembrie 2022 a fost audiat un martor cu identitate protejată care a declarat faptul că în perioada decembrie 2021 – august 2022 a cumpărat de la Ștefan T. cu 5 ocazii diferite câte o doză de 1 gram de Amfetamină la prețul de 100 lei doza, iar în luna august a cumpărat de la acesta un timbru LSD pentru suma de 80 de lei. La data de 2 noiembrie 2022, Ștefan T. a deținut 2,45 grame de MDMA, 2 comprimate de MDMA, cantitatea de 0,78 grame de Metamfetamină și cantitatea de 6,32 grame de Amfetamină în vederea comercializării.

Cum a devenit un elev de clasa a X-a dealer de droguri in timpul liber

În perioada noiembrie 2021 – septembrie 2022, Ștefan T. i-a vândut altui băiat cu 2 ocazii câte o pastilă Ecstasy la prețul de 80 de lei pastila, cu 4 ocazii câte o doză de Amfetamină la prețul de 100 lei doza, cu 3 ocazii câte două doze de Amfetamină la prețul de 100 lei doza, cu 3 ocazii câte o pastilă Ecstasy la prețul de 60 de lei pastila și cu 3 ocazii câte 2 pastile la prețul de 60 de lei pastila (15 acte materiale, suma de 1700 lei).

Magistrații din cadrul Tribunalului Tulcea au decis să îi aplice lui Ștefan T. măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se mai gaseste LSD pe piata? Unde,ca decad caut?
1
0
Atat? Pai nu era bine sa urmareasca de unde ia baiatul marfa,ca sa se intre pe firul retelei? Pe urma agati fraierul,nu e problema. De fapt,la noi se prin flecustetele,cei mari fiind liberi si prosperi.
2
0
Oricum o sa il achite judecatorii. Ei sunt ”de treaba” cu infractorii. Legea e facultativa.
9
1
in loc sa învețe carte ajunge șef de cușcă la penitenciar.
14
0

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515