CUM a fost AMENDAT un MORT pentru că NU a avut ROVINIETĂ!
CUM a fost AMENDAT un MORT pentru că NU a avut ROVINIETĂ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO femeie a depus acțiune în instanță, fiind vorba de o plângere contravențională, precizând că s-a trezit cu o amendă pe numele soțului, dar că acesta este decedat. Întrucât s-a stabilit că nu are calitate procesuală, acțiunea i-a fost respinsă, însă cu mențiunea că ea nu va avea de suferit.
foto: fanatik.ro
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, femeia a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., anularea procesului-verbal de contravenție. În motivarea cererii, aceasta a arătat că sancțiunea îl vizează pe soțul acesteia care este decedat și că mașina cu privire la care s-a reținut contravenția a fost vândută înainte de moartea acestuia. Este vorba despre faptul că autoturismul în cauză a fost depistat circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, pe A2, șa Km114+100m, pe raza localității Fetești, fiind aplicată o sancțiune în valoare de 250 de lei.
foto: cars.ro
Instanța a respins plângerea contravențională a femeii și admis excepția lipsei calității procesuale active. ”Astfel, pentru ca petentul să aibă legitimitate procesuală activă, respectiv, pentru a avea dreptul de a ataca, în instanță, procesul-verbal, se impune ca între petent (persoana care introduce plângerea contravențională) și contravenient (persoana menționată în procesul-verbal contestat) să existe identitate, nefiind posibilă atacarea unui procesul-verbal de o altă persoană. În acest sens, se impune a fi subliniat că sancțiunea contravențională este personală și nu poate fi executată împotriva altei persoane, astfel încât, indiferent de caracterul fundamentat sau nefundamentat al acesteia, singura persoană interesată de potențiala anulare a procesului-verbal este cea indicată în cuprinsul acesteia.
Terții față de acest raport juridic, fie ei și succesori ai contravenientului, nu pot fi afectați de actul administrativ individual de sancționare, întrucât amenda aplicată nu poate fi opusă sau executată împotriva acestora, motiv pentru care nu au legitimare procesuală (calitatea în sensul dispozițiilor de procedură) pentru a ataca procesul-verbal. Având în vedere aceste aspecte, rezultă că petenta, deși este succesoarea persoanei sancționate, nu are calitate de contravenient și, pe cale de consecință, nici calitate procesuală activă, motiv pentru care plângerea contravențională vizând proces-verbal menționat nu putea fi formulată de acesta. Procesul-verbal nu poate fi executat împotriva acesteia, care nu are obligația legală de plăti amenda stabilită pe numele soțului, după cum a învederat și intimata, astfel încât procesul-verbal va produce efecte juridice”, potrivit instanței.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News