Cum a putut să dispară în mare bărbatul care și-a salvat copila de șase ani de la înec! Video
Cum a putut să dispară în mare bărbatul care și-a salvat copila de șase ani de la înec! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMilitarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 14 august a.c., în staţiunea Jupiter, în zona Hotelului Poseidon, lângă digul nou format, acolo unde un bărbat este căutat în apele mării. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, și-ar fi salvat fetița de la înec, iar apoi, epuizat din cauza eforturilor ar fi dispărut în mare. Joi, 15 august, au continuat căutările bărbatului, însă fără succes.
Cum s-a întâmplat nenorocirea?! Potrivit informațiilor noastre, chiar dacă pe plajă era arborat steagul roșu, bărbatul și-ar fi lăsat fata, în vârstă de 6 ani, în apă, bazându-se pe faptul că aceasta avea un colac. După ce a văzut că aceasta a fost dusă de valuri în larg, bărbatul a plecat să o salveze, însoțit de o altă persoană. Tatăl fetiței a reușit să o salveze, i-a dat-o celuilalt bărbat care a dus-o la mal, însă, epuizat de efort, nu a mai reușit să iasă. Potrivit salvamarilor, acesta ar fi putut să cadă într-una dintre multele gropi, create după înnisiparea plajei.
Elicopterul SMURD caută persoana dispărută
S-a crezut că a fost găsit
„Astăzi au continuat căutările cu elicopterul SMURD, cu pompierii militari și o ambarcațiune. S-a preconizat că l-ar fi găsit, dar a fost o alarmă falsă, era un obiect plutitor. Continuă căutările în zonă, doar cu ambarcațiunea de la pompieri. Nu se mai știe nimic, nici familia nu a mai venit pe plajă. Bănuiesc că a căzut într-o groapă, și nu a mai reușit să iasă, fiind epuizat după efort. El, împreună cu fata lui, nu erau la distanță foarte mare de mal, cam 15-20 de metri, atunci când s-a petrecut tragedia”, a declarat pentru Replica Bogdan Brosban, șeful de sector al plajei de la Jupiter unde s-a petrecut tragedia.
Așadar încă o tragedie se petrece pe o plajă de pe litoralul românesc, din cauza inconștienței oamenilor. Cum să lași o copilă de doar șase ani, singură, în apele mării, având în vedere că steagul roșu era arborat?! Câți oameni trebuie să mai piară în valuri ca să se înțeleagă în sfârșit că trebuie respectate sfaturile salvamarilor și că nu e de joacă cu așa ceva?
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News