REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
26.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Cum au ajuns doi cioflingari, care au speriat mall-urile, să vândă marfa la preț de chilipir!

Cum au ajuns doi cioflingari, care au speriat mall-urile, să vândă marfa la preț de chilipir!

Replica API 2 martie 2022 | 23:47 7714

Recent, trei bărbați din Negru Vodă au fost condamnați definitiv la închisoare, doi dintre ei alegându-se cu pedepse cu executare (aceștia fiind, de fapt, capii). Însă, potrivit informațiilor noastre, ”povestea” respectivilor indivizi este una cât se poate de interesantă. Practic, Ștefan Daniel și Costel Roșu sunt prieteni de foarte mult timp, ambii locuind în Negru Vodă. De ani de zile se ocupă cu furturile din marile centre comerciale ale țării, dar nu oricum, ci cu liste primite în prealabil, pe WhatsApp, de la clienți. În plus, tot potrivit informațiilor noastre, Ștefan Daniel a avut o ”pauză” în meseria de hoț, perioadă în care s-ar fi reprofilat pe proxenetism, atunci când și-a cumpărat și un BMW seria 7.

Roșu Costel, Daniel Ștefan Gheorghe

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Daniel Ștefan Gheorghe la 2 ani și 2 luni de închisoare, Costel Roșu a fost condamnat la 2 ani de închisoare iar Daniel Călin David la 1 an de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată pe 27 octombrie 2021 iar în urma apelul declarat ca nefondat, din data de 23 februarie 2022 a rămas definitivă.

Cei trei se ocupau cu furturile de obiecte vestimentare din marile centre comerciale ale țării. Erau foarte bine cunoscuți în Negru Vodă, astfel că, înainte de a pleca la ”treabă”, primeau liste, inclusiv pe WhatsApp, cu produsele pe care clienții le doreau, cu tot cu mărimi. Și oamenii se înghesuiau să cumpere, având în vedere că ajungeau să cumpere o geacă de la Zara, spre exemplu, și cu 30 – 40 de lei.

Daniel Ștefan Gheorghe, la volanul BMW-ului

A spart 10.000 de lei la pariuri sportive într-o singură zi

Și le-a mers treaba, având în vedere că Ștefan Daniel Gheorghe era un împătimit al pariurilor sportive. Astfel, au fost zile în care a ”spart” și peste 10.000 de lei la astfel de jocuri. La fel, tot Ștefan Gheorghe Daniel se dădea în stambă prin localitate, făcea ture cu BMW-ul, cu muzica dată la maxim.

Așa cum este precizat mai sus, Ștefan Gheorghe Daniel a cochetat și activitatea din domeniul proxenetismului, având, la un moment dat, fete la produs în străinătate. Și i-a mers treaba, având în vedere că și-a cumpărat un BMW seria 7. Dar a revenit la furturile din centrele comerciale.

BMW-ul lui Ștefan Daniel Gheorghe

Se pare că scenariile erau bine puse la punct. În general acționau Ștefan Gheorghe Daniel și Costel Roșu, dar mai luau cu ei și alte persoane, bărbați și fete de prin satele vecine. Așa cum a fost și în cazul lui Daniel Călin David. Formau chipurile cupluri și intrau în magazine. Se luau cu vorba: ”Ce să-ți cumpăr, iubi? Ia să vedem, ce îți place…” Apoi intra în respectivul magazin un alt cuplu. Veselie mare și gălăgie că, vezi Doamne, s-au întâlnit. Și, între timp, luau produsele vizate. Ajungeau în Negru Vodă, iar clienții soseau pentru a-și ridica hainele comandate.

Și le-a mers așa ani de zile. Până ce anchetatorii au început să-i fileze și jocul s-a terminat.

Citește detalii despre cum acționau și cum au fost prinși, aici: Trei hoți din Negru Vodă, spaima mall-urilor din toată țara!

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768