CUM ŞI-AU DISTRUS DOI POLIŢIŞTI CARIERELE pentru 100 de lei de căciulă...
CUM ŞI-AU DISTRUS DOI POLIŢIŞTI CARIERELE pentru 100 de lei de căciulă...
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPopârţac şi Dobrescu din Mangalia, către un şofer: ‘Du-te la mașină și pune foile în plic, cu o coală de hârtie’
Popârţac şi Dobrescu din Mangalia, către un şofer: ‘Du-te la mașină și pune foile în plic, cu o coală de hârtie’
Ionuţ Popârţac şi Mihail Romeo Dobrescu au fost condamnaţi, de Tribunalul Constanţa, la câte 2 ani de închisoare cu suspendare. Magistraţii au mai decis ca ei să nu mai aibă dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, plus interzicerea dreptului de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani. Decizia nu este definitivă. Însă, detalii interesante au ieşit la iveală.
Ionuţ Popârţac şi Mihail Romeo Dobrescu, din cadrul Poliţiei Mangalia au fost trimişi în judecată la data de 31.08.2017 pentru luare de mită. Totul s-ar fi petrecut la data de 10 august 2017, când cei doi oameni ai legii au oprit un autoturism, ca urmare a săvârșirii de către conducătorul auto a unei contravenții la regimul rutier. Pentru a nu lua măsurile legale față de acesta, cei doi i-au solicitat o sumă de bani. Conducătorul auto a sesizat imediat fapta la linia telefonică Telverde, acțiunea de prindere în flagrant fiind organizată cu operativitate, în aproximativ 30 de minute de la apelul telefonic. Din declarația denunțătorului, potrivit rolii.ro, reiese că în ziua respectivă, se deplasa către municipiul Constanţa, venind dinspre Vama Veche (unde închiriase o cabană) cu vehiculul său. La un moment dat, în jurul orelor 10,00, a fost oprit în trafic de un polițist în uniformă (identificat ca fiind Ionuţ Popârţac). I s-a adus la cunoștință motivul opririi, respectiv depășirea limitei de viteză și i s-a solicitat să pregătească documentele corespunzătoare, pe care să le aducă la mașina de poliție, aflată la o distanță de circa 20 metri. “A procedat în consecință, iar când a ajuns la vehiculul de poliție, lucrătorul care l-a oprit se afla pe scaunul dreapta față, iar pe scaunul corespunzător șoferului, era un alt polițist. Le-a înmânat documentele, mai puțin permisul de conducere pe care îl uitase în cabana din Vama Veche. Aceștia i-au comunicat faptul că circula cu o viteză de 77 km la oră și i-au spus care sunt amenzile pentru depășirea vitezei și pentru lipsa permisului de conducere. La acest moment, polițistul de pe locul dreapta față, cel care a efectuat semnalul de oprire, respectiv P.I., l-a întrebat:
N.E.L. (şoferul): Prin înțelegere...
Polițiști: În ce constă această înțelegere?
(Susnumitul a precizat că deși lucrătorii nu i-au cerut în mod direct bani, atitudinea lor și limbajul pe care l-au folosit a exprimat în mod neechivoc acest lucru).
N.E.L.: Cu ceea ce am la spate, două foi de o sută...
Popârţac: Du-te la mașină și pune foile în plic, cu o coală de hârtie...
Denunțătorul s-a deplasat la autoturismul său, a băgat 2 bancnote a câte 100 lei fiecare în talonul mașinii și a revenit la autoutilitara de poliție, iar la îndrumarea acestora s-a urcat pe bancheta din spate. La acest moment, Mihail Romeo Dobrescu i-a comunicat faptul că în urma verificării pe care a efectuat-o în baza de date, nu figurează ca posesor de permis auto. Şoferul i-a explicat faptul că permisul i-a fost eliberat de autoritățile italiene, acesta fiind probabil motivul pentru care nu apare în baza de date a poliției, după care s-a oferit să se ducă în Vama Veche pentru a-l aduce. Polițiștii au fost de acord, însă pentru a se asigura că va reveni, i-au oprit restul documentelor. Pe drumul către Vama Veche, a discutat cu soția și sora sa despre cele întâmplate (despre apropourile lucrătorilor referitoare la remiterea unei sume de bani), iar împreună au luat hotărârea de a denunța fapta ,autorităților. Întrucât nu avea nici o dovadă referitoare la comportamentul polițiștilor, a fotografiat cu telefonul mobil pe care îl are de la serviciu, respectiv marca Samsung Galaxy S5, cele două bancnote a câte un milion fiecare, pe care urma să le remită lucrătorilor. După ce a luat permisul din cabană, a revenit la locul în care a fost oprit, a pornit sistemul de înregistrare al telefonului mobil și s-a deplasat la mașina polițiștilor, fără a avea asupra sa suma de bani. Le-a înmânat permisul, iar cu această ocazie lucrătorii i-au transmis că prezintă ștersături și este deteriorat, moment în care Popârţac l-a întrebat
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News