"Cupa Mangaliei" la fotbal de sală, un eveniment patronat de Iorguş
"Cupa Mangaliei" la fotbal de sală, un eveniment patronat de Iorguş
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţia "Tinerii pentru Viitorul Mangaliei" organizează, în perioada 21 aprilie-3 iunie, "Cupa Mangaliei" la fotbal de sală, eveniment derulat sub patronajul deputatului Zanfir Iorguş. Înscrierile echipelor şi primele meciuri au avut loc sâmbătă, 21 aprile, la sala de sport a Liceului Teoretic "Callatis". La start s-au înscris 16 echipe de tineri, dar şi de adulţi din localitate. Meciurile vor avea loc la sfârşit de săptămână, sâmbăta şi duminica, între orele 17.00 şi 19.00. Finalele meciurilor sunt programate duminică, 3 iunie, începând cu orele 12.30. Competiţia este dotată cu premii substanţiale şi cupe. Deputatul Zanfir Iorguş afirmă că, astfel de evenimente organizate de tinerii din Mangalia sunt binevenite. "Îmi doresc ca, aşa cum Festivalul Callatis a devenit un brand al Mangaliei, recunoscut la nivel internaţional, să vorbim şi în cazul Cupei Mangaliei la fotbal de sală, în doi-trei ani, despre o competiţie organizată la nivelul întregii ţări şi chiar peste hotare. Tinerii trebuie încurajaţi să îşi manifeste ideile, să fie implicaţi activ în viaţa socială, culturală şi sportivă a Mangaliei. Atât în calitate de primar, cât şi ca deputat, am susţinut întotdeauna astfel de activităţi organizate cu şi pentru tineri", a declarat Iorguş.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News