REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Dacă tot au crescut prețurile, valoarea cardurilor sociale se... reduce la jumătate!

Dacă tot au crescut prețurile, valoarea cardurilor sociale se... reduce la jumătate!

Virgil STOIAN 20 decembrie 2023 | 12:24 1920

Sumele primite de beneficiarii voucherelor sociale de sănătate vor fi reduse la jumătate. Sunt vești bune de la Guvern. Persoanele singure și familiile cu venituri reduse vor beneficia și în următorii patru ani de sprijin de la stat pentru cumpărarea de alimente, sub forma unor tichete sociale pe suport electronic.  Există însă și o veste proastă. Potrivit OUG 115/2023, apărută recent și care conține mai multe măsuri fiscal-bugetare, valoarea ajutorului rămâne la 250 de lei în 2024, însă se reduce la jumătate în următorii trei ani. 

Daca tot au crescut preturile, valoarea cardurilor sociale se... reduce la jumatate!voucher social

Una dintre măsurile conținute de ordonanța amintită vizează ajutorul pentru mâncare primit de persoanele cu venituri mici. Astfel, după cum scrie în document, în perioada 2024-2027 vor exista două măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate:

- tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
- pachete cu produse alimentare.

În ceea ce privește tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din acest an, respectiv 250 de lei, urmând ca pentru perioada 2025-2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei, scrie avocatnet.ro.

Mecanismul de implementare a măsurilor de sprijin adresate persoanelor defavorizate, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului până pe 14 ianuarie 2024.

În acest an, tichetele sociale pentru mâncare au o valoare nominală de câte 250 de lei și se acordă o dată la două luni pensionarilor și altor persoane cu venituri mici.

Trebuie să depun vreo cerere pentru a primi cardul?

Nu. Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens. În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.

Unde găsesc instrucțiuni despre folosirea cardului?

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.
Cum pot plăti cu cardul?

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu puteți retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

Cât timp sunt valabile sumele?

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Cine beneficiază?

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Ce fac dacă, deși inițial nu mă număram printre persoanele eligibile, devin în următoarele luni?

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Pot să înstrăinez cardul pe care îl primesc?

Nu. Sunt interzise și se sancționează conform legii:

a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde;

b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea;

c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;

d) comercializarea tichetelor sociale;

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oameni au muncit o viata de om 35,40 de ani ,au pensii mici de 1500 ,1700,1800 ron.Au iesit la pensie cu alte legi.S-au facut inechitati ilegalitati intre pensionari si pensii.De peste 34 de ani la cei care au iesit inainte de 89,sau dupa 90.Zeci de ani le-au fost taiate ciopartite si neindexate ani de zile.Nu au nico vina acesti oameni ca au iesit la pensie cu1500, 2000,2500 sau 3000 ,4000 etc.de lei. Azi spun: dupa salariul care ai cotizat.Cel putin atunci inainte de 89 salaraiile erau salarii foarte bune, nu batia de joc a privatilor si a statului ca azi.
2
0
si noi vom vota aur tot la misto ca sa scapam de voi
2
1
TRAIASCA...POMENILE ELECTORALE..TRAIASCA SCUMPII NOSTRI GUVERNANTI CARE NU NE UITA PE NOI...PE NOI CARE NU FACEM..NIMIC...NIMIC...NIMIC...ASTEPTAM CARDURILE...CE NU-I BINE???LA MUNCA NU NE-AM DUS,NICIODATA,DEOARECE NU PREA AM AVUT TIMP...ACUM SUNTEM FERICITI...VIN...POMENILE ELECTORALE...
1
2
Cretinii care judeca asa si dau astfel de legi sa nu aiba parte de pensiile lor sa le manance.Blestemati sa fie si ei si copiii lor.
5
2
La anului contează să nu le tăiați că dor sant alegeri și cum simpatizanții au creier puțin și burta mare o mai puneți 4 ani de belșugul și prosperitate
7
2
cand era putin scandal in spatiul public pe tema ajutoarelor sociale cateva siteuri economice foarte bune au publicat o statistica a ajutoarelor sociale la noi si in celelalte tari din ue; noi eram pe ultimul loc in ue dar si la o distanta valorica imensa de urmatoarea si celelate tari; dadeam de departe ajutoare mult mai mici ca urmatoarea tara de deasupra noastra evident raportat la populatie si pe cap de asistat; deci din ajutorul minuscul care se dadea si care este oricum redus de inflatia mare inflatie la care se anunta o crestere in lunile urmatoare guvernul a deci sa taie jumate; bataie de joc de-a dreptul criminala mai bine ii impusca
5
3

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510