Dacia a fabricat 9 milioane de şasiuri şi 2.500.000 de cutii de viteze JH
Dacia a fabricat 9 milioane de şasiuri şi 2.500.000 de cutii de viteze JH
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa începutul lunii iulie, Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia (UMCD) a marcat două cifre rotunde: producţia a 9 milioane de şasiuri şi a 2.500.000 de cutii de viteze JH. La Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia au ieşit de pe liniile de fabricaţie 9 milioane de şasiuri. Producţia de şasiuri a demarat în anul 2000 pentru modelele Super Nova şi Solenza. Începând din 2004, s-au adăugat progresiv în liniile de fabricaţie şasiuri pentru modelele din gama Dacia, dar şi pentru vehicule din gama Renault sau ale unor alţi constructori auto internaţionali. Dacia se plasează pe locul I la producţia de şasiuri în cadrul Grupului Renault la nivel internaţional. Tot în cadrul activităţii mecanice a Dacia, pe linia de asamblare a cutiilor de viteze a fost fabricată cutia de viteze JH cu numărul 2.500.000. Producţia cutiilor de viteze JH a demarat în anul 2001. Cutiile de viteze JH asamblate la UMCD sunt livrate către Uzina Vehicule Dacia (unde echipează modelele Logan şi Sandero) şi uzinele Renault din Columbia, Rusia, Maroc, India, Iran, Africa de Sud. Volumele pentru export depăşesc 50%. În cadrul UMCD este fabricată şi cutia de viteze TL care echipează Dacia Duster şi diverse modele Renault şi Nissan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News