Dan Barna, după ce a pierdut alegerile: Am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul
Dan Barna, după ce a pierdut alegerile: Am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDan Barna, candidatul USR care s-a clasat pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a făcut declarații de presă. Astfel, Barna și-a asumat înfrângerea, urmând ca, în turul 2, alianța USR-PLUS să-l susțină pe Iohannis.
”Electoratul a decis ca turul II să meargă Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Respectăm această decizie, e o parte din vină și mi-o asum că nu am reușit să duc mesajul mai multor cetățeni. E un proces din care învățăm, vom face o analiză în interiorul partidului. A fost cea mai grea campanie electorală pentru noi. Din păcate, bucata acesta de Românie pe care m-am axat și am crezut este mai mică de cât am anticipat. Am crezut că suntem mai sus decât ne-a dovedit electoratul. Sunt optimist în continuare”, a spus Brana.
La rândul său, Dacian Cioloș, șeful PLUS, a precizat că, în turul doi, alianța USR-PLUS îl va susține pe Klaus Iohannis. ”Trebuie să învățăm să acceptăm realitate. În turul 2, susținerea noastră va merge către Klaus Iohannis. Vom avea o discuție pentru a ne asigura că proiectul politic susținut de domnul Iohannis și de noi va merge în continuare. Iohannis este cel mai apropiat de obiectivele pe care noi le susținem”, a spus Cioloș. ”Voi recomanda susținătorilor mei să-l susțină pe Iohannis. Îi îndemn pe susținătorii mei să-l voteze pe Iohannis”,a completat Barna.
De precizat faptul că înfrângerea la alegerile prezidențiale este cu atât mai crudă cuy cât alianța se aștepta la un scor mult mai mare, având în vedere că rzultatul la alegerile europarlamentare a adus alianeți un procentaj de 22,4%.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News