Dan Tudorache s-a autosuspendat din PSD
Dan Tudorache s-a autosuspendat din PSD
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, a anunţat, sâmbătă, că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat.
Dan Tudorache
"În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
El a precizat că, până la sfârşitul anului, atribuţiile de preşedinte al PSD Sector 1 vor fi preluate de preşedintele executiv.
Sâmbătă dimineaţa, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.
Celor trei inculpaţi li s-au fixat cauţiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020: un milion de euro pentru Dan Tudorache, 200.000 de euro pentru fosta soţie şi 75.000 de euro pentru persoana fizică aflată în anturajul primarului, a precizat DNA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News