REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Dan Vîlceanu, noi măsuri pentru digitalizarea administrației publice: ”Scutim contribuabilul de drumuri inutile!”

Dan Vîlceanu, noi măsuri pentru digitalizarea administrației publice: ”Scutim contribuabilul de drumuri inutile!”

Replica API 25 august 2021 | 22:42 1074

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă de marți, noi măsuri menite să digitalizeze administrația publică și să faciliteze contactul între contribuabili și organul fiscal.

”Îmi propun consolidarea fiscal bugetară. De asemenea digitalizare și sprijinirea investițiilor. Am luat la cunoștință încă din prima zi de anumite proiecte și chiar atunci am decis ca aceste proiecte să fie urcate în transparență decizională și să fie prezentate publicului pentru ca ulterior să fie adoptate.

Sunt măsuri care privesc digitalizarea administrației publice și măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri.

Masurile privind digitalizarea administrației publice:

Implementarea conceptului SAF-T, este un fișier de audit standard pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabil la organul fiscal, într-un format standardizat de date. Este o formă de control simplificată, un schimb de date cu ANAF, prin care eficientizăm această activitate și se va reduce costul conformării. De asemenea, vom asigura transparență și va crește gradul de încredere între organul fiscal și contribuabil. Acest proiect va intra în testare începând cu 1 septembrie 2021 și va fi operațional sistemul pentru marii contribuabili începând cu 1 ianuarie 2022.

Obligativitatea înrolării autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public din administrația publică centrală și locală, în Sistemul Public Informatic al Ministrului Finanțelor și ANAF, numit PatrimVen. Practic, vor intra în acest sistem toate instituțiile publice și Ministerul de Finanțe. Există un avantaj net pentru contribuabili, pentru că sunt situații în care un contribuabil trebuie să ia o adeverință de la ANAF, să o ducă la primărie. Odată cu implementarea acestui sistem, cele două instituții comunică între ele și își livrează datele de care contribuabilul are nevoie, astfel încât să scutim contribuabilul de drumuri inutile. Măsura se aplică începând cu data de 1 martie 2022 și contribuie la accelerarea digitalizarea.

Obligativitatea înrolării în Sistemul de Comunicare Electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor ANAF, respectiv spațiul privat virtual a persoanelor juridice, asocierilor și alte entități fără personalitate juridică, precum și a persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent. Înrolarea în SPV asigură o comunicare și un mod de lucru 24/7 cu administrația fiscală. Reprezintă o eficientizare clară a modului în care cetățeanul interacționează cu organul fiscal. Dacă ai o activitate independentă, e de ajuns să descarci declarația și s-o postezi în Spațiul Privat Virtual, vei primi decizia de impunere și-ți vei plăti taxele conform deciziei, fără să te mai prezinți la organul fiscal și să stai la coadă. Și această măsură se aplică de la 1 martie 2022”, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, conform antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce are asta in cap pai hai cu digitalizarea si la votare sa terminam cu hotia caci ne consideram stat bine educat dupa cum a spus d-nul profesore si cu siguranta putem spune ca santem stat democrat, asa terminam cu furturile !
1
0
Dar voi stiti ca in tara asta mai sunt si persoane in varsta,oameni simpli care nu au lucrat sau nu au un computer?Se tot vorbeste de digitalizare,chipurile pt a usura contactul intre contribuabil si fisc dar nu stiu cat ii poate ajuta pe acesti oameni acesta digitalizare!
1
0
de 30 de ani tot faecti ...se vede
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510