Dancă: Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin
Dancă: Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIonel Dancă
Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să-şi angajeze răspunderea miercuri în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant, astfel perioada a fost instituită la 60 de zile, un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, iarăşi, o cerinţă a mai multor organizaţii civice care au solicitat înlesnirea şi facilitarea modului de înscriere în cursa electorală a candidaţilor independenţi a fost respectată, agreată şi adoptată, respectiv numărul de semnături a fost redus de 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor, amendament depus de colegii de la USR", a declarat Ionel Dancă, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.
El a precizat că un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlamentul României şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât "să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au număr 7 senatori sau 10 deputaţi".
"Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea Secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă. Acestea au fost principalele amendamente adoptate astăzi şi procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru acest proiect de lege este în desfăşurare, mâine Guvernul se va prezenta în faţa Parlamentului", a mai declarat Danc, potrivit Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News