REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
26.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Daniel Coriu, CMR: Refolosirea stimulatoarelor cardiace de la persoane decedate este ilegală şi imorală

Daniel Coriu, CMR: Refolosirea stimulatoarelor cardiace de la persoane decedate este ilegală şi imorală

A.F. 2 martie 2023 | 00:00 274

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu, a declarat, marţi, la Craiova, în legătură cu dosarul stimulatoarelor cardiace de la Iaşi, că refolosirea acestor dispozitive medicale este ilegală, imorală şi împotriva eticii profesionale.

Daniel Coriu, CMR: Refolosirea stimulatoarelor cardiace de la persoane decedate este ilegala si imoralaDr. Daniel Coriu

"O precizare vizavi de ce s-a întâmplat la Iaşi: refolosirea dispozitivelor medicale este ilegală, imorală şi împotriva eticii profesionale", a afirmat acesta la o dezbatere pe tema reducerii greşelilor medicale şi a modului în care sistemul medical românesc se raportează la ele, organizată de CMR la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Preşedintele CMR a mai afirmat că medicii din acest caz vor intra în comisii de disciplină teritoriale la Iaşi şi Braşov. "În afara medicului care are deja dreptul de practică suspendat ca urmare a dispoziţiilor procuraturii, restul medicilor vor intra în comisii de disciplină teritoriale în judeţele Iaşi şi Braşov. Luând în considerare gravitatea situaţiei, am considerat ca fiind imperativă autosesizarea la nivel naţional. Este important ca prin modul în care se vor desfăşura aceste anchete disciplinare, să dăm un semnal opiniei publice că majoritatea medicilor se disociază de astfel de practici. Este important pentru a reclădi încrederea în breasla medicală şi a reface pe baze sănătoase relaţia medic-pacient", a mai spus Daniel Coriu.

Un medic cardiolog de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi a fost arestat preventiv fiind acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre. Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru dare de mită, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768