REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
26.4° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Datoria externă a României a crescut cu 18,548 miliarde euro în primele zece luni ale anului

Datoria externă a României a crescut cu 18,548 miliarde euro în primele zece luni ale anului

A.C. 15 decembrie 2023 | 00:00 763

Datoria externă totală a României a crescut, în perioada ianuarie-octombrie, cu 18,548 miliarde euro, la 162,434 miliarde euro, de la 143,886 miliarde euro la 31 decembrie 2022, arată datele publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

Datoria externa a Romaniei a crescut cu 18,548 miliarde euro in primele zece luni ale anuluifoto cu rol ilustrativ

„În perioada ianuarie - octombrie 2023, datoria externă totală a crescut cu 18,548 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 115,627 miliarde euro la 31 octombrie 2023 (71,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,2% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2023 nivelul de 46,807 miliarde euro (28,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,4% faţă de 31 decembrie 2022”, arată datele BNR, potrivit News.ro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18% în perioada ianuarie - octombrie 2023, comparativ cu 17,9% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2023 a fost de 5,5 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2023 a fost de 99,1%, comparativ cu 82,4% la 31 decembrie 2022.

În perioada ianuarie-octombrie 2023 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 18,34 miliarde euro, comparativ cu 22,971 miliarde euro în perioada ianuarie - octombrie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 3,476 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1,160 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 61 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 66 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor au însumat 6,148 miliarde euro (comparativ cu 9,529 miliarde euro în perioada ianuarie - octombrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,078 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 70 milioane euro, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cine se inghesuie sa si-o asume? vin alegerie, trebuie sa aiba cu ce se lauda!
0
0
Problema datoriei externe a Romaniei este mult mai adanca nu este vorba doar de cei doi pomenizi de tine ci de totzi cei care au condus Romania de dupa 1990,daca cineva vrea raspunsul sa se intrebe de unde au aparut atat de multi milionari in euro intro tzara atat de saraca si plina de datorii ca Romania,incepetzi cu Ion Tziriac sa arate miliardarul cu catzi bani a venit in Romania si cum a ajuns la cat are acum caci in Germania tzara din care a venit Tziriac este lege tozi noi inbogazizi cu bani sau averile la vedere sunt verificazi de finanzamt fara acordul lor,tocmai daia a venit Tziriac in Romania caci aici nu te intreaba nimeni de unde ai bani,daca le dai ceva alora de la finantzele publice care ar trebui sa te controleze te invatza baiezi si cum sa faci bani negri albi,dasta sunt plini de bani si angajatzi ANAF de coruptzi ce sunt nu din salariu asta se stie.
1
0
intreaba-l pe ciucanez sau pe ciolanu. Nu pe mine.
1
0
Cu 115 miliarde de euro faceam tara asta prima floare din Europa...concluzia mea este ca 70% din bani au intrat doar pe hartie....unde sunt sumele astea exorbitante altfel????
3
2
vorba aia ce isi face omul cu mana lui … de ce nu e data datoria publica care a crescut si ea ca fat frumos si a ajuns la o valoare critica cu mult peste posibilitatile foarte modeste de plata ale tarii noastre subdezvoltate asa cum o arata si contul curent si pe care o vom plati noi toti si copii nostri foarte multi ani de acum incolo; datoria publica a inceput sa creasca puternic din vremea domniei lui dragnea si nu se mai opreste; alte tari ca ungaria, polonia etc au contul curent pozitiv adica exporta mai mult decat importa deci stau foarte bine fata de noi care stam foarte rau chiar catastrofal de 33 de ani
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712