REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
30.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Datoria guvernamentală a urcat în iulie la 49% din PIB

Datoria guvernamentală a urcat în iulie la 49% din PIB

Ana Maria LIPAN 9 octombrie 2023 | 00:00 210

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în iulie 2023, la 733,87 miliarde lei, faţă de 724,76 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, consultate de agerpres.ro.

Datoria guvernamentala a urcat in iulie la 49% din PIB

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a urcat la 49%, de la 48,4% în iunie 2023. În iulie, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 697,32 miliarde de lei, de la 695,23 miliarde de lei în iunie 2023, iar cea pe termen scurt a crescut la 36,55 miliarde lei, de la 29,53 miliarde de lei în luna precedentă.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 616,69 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 104,63 miliarde de lei. Datoria în moneda naţională se ridica la 350,47 miliarde lei, cea în euro la 309,75 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 72,06 miliarde echivalent lei.

Datoria administraţiei publice centrale era, la finele lunii iulie 2023, de 715,13 miliarde de lei, în urcare de la 706,03 miliarde lei în iunie, din care 678,6 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (335,79 miliarde de lei) şi în euro (305,68 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 18,74 miliarde de lei, de la 18,733 miliarde de lei în iunie 2023, din care 18,705 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Datoria internă a administraţiei publice era, în iulie 2023, de 354,82 miliarde de lei (23,7% din PIB), din care 340,77 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 14,043 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 379,05 miliarde de lei (25,3% din PIB), din care 374,354 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi aproape 4,7 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cred ca se pune drojdie in datorie, ca multi sunt ..pe drojdie din administratia publica, unde se duc banii, cheltuiti cu ...spor? muncim, marim impozite , taxam ,scumpim ... sa i punem la loc pentru lunile viitoare !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712