De ce a eşuat privatizarea cuprului românesc
De ce a eşuat privatizarea cuprului românesc
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSecretarul de stat din Ministerul Economiei, Bogdan Badea, explică succesiunea de evenimente care au dus la eşecul vânzării de cupru de la Cupru Min cu avans de 40 de milioane de euro. Iniţiatorul proiectului, fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, insinuează că negocierile au degenerat după plecarea sa din Minister. Actualul ministru este colegul de partid al lui Vosganian, Andrei Gerea. "Aşa este, a eşuat pentru că erau o serie de condiţii extrem de dure impuse de stat pe care nu au dorit să şi le asume. Ei (Trafigura şi Yildirim) ar fi dorit să se constituie garanţii reale cu ipotecă asupra activelor Cupru Min şi asupra licenţei de exploatare, dacă tot dau un avans de 40 de milioane de euro. Noi n-am fost de acord, ei nu au depus ofertă", a precizat Badea. Contraoferta Ministerului Economie a fost ca banii de avans să se depună într-un cont escrow din care Cupru Min să facă trageri doar în condiţiile în care este cu livrările la zi. Această soluţie nu a fost pe placul investitorilor care îşi doreau garanţii mai solide. Avansul era necesar Cupru Min pentru realizarea tuturor investiţiilor legate de Mediu şi pentru retehnologizare. Potrivit acestuia, foarte greu a atârnat şi litigiul pe care Cupru Min îl are cu Energomineral şi pe care instanţa a decis deja că este bună de plată cu 77 de milioane de lei, compania de stat aşteptând să vadă ce se întâmplă la recurs, potrivit economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News