De ce candidează soţia preotului din Pantelion la primărie? Iată ce declară Elena Nedelcu
De ce candidează soţia preotului din Pantelion la primărie? Iată ce declară Elena Nedelcu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestElena Nedelcu candidează la alegerile parţiale din data de 5 noiembrie pentru postul de primar din Pantelimon, din partea ALDE. De ce candidează? "Decizia de a candida la postul de primar al Comunei Pantelimon a venit ca un lucru firesc după ce am cunoscut în detaliu nemulțumirile oamenilor și necesitățile acestora, lucruri amplificate de faptul că soțul meu este preot în sat și alături de acesta am luat parte la toate problemele locuitorilor, în vremurile bune dar mai ales în cele rele, și, credeți-mă că vreau ca de acum înainte să avem parte numai de vremuri bune și vreau ca soarele să răsară și în comuna noastră! Această candidatură este o promisiune personală către lociutorii Pantelimonului dar și către sine, pentru că îmi doresc din tot sufletul să pot schimba în bine comuna Pantelimon, comună uitată parcă de timp și de vremuri, în ultimii ani. Alături de echipa ALDE Pantelimon și cu susținerea colegilor ALDE Constanța, sunt convinsă că putem realiza împreună toate proiectele pentru dezvoltarea comunei Pantelimon", declară Elena Nedelcu.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News