REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.9° Constanța Vin., 2 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6809
19.9° Constanța Vineri, 2 August 2024 Anul XX Nr. 6809
 

De ce nu este INTERESAT niciun INVESTITOR de Hotelul PALACE!

De ce nu este INTERESAT niciun INVESTITOR de Hotelul PALACE!

Replica API 12 iulie 2021 | 00:18 5783

Unul dintre simbolurile orașului se degradează de la zi la zi și pare să fie nedorit, anunțul de vânzare fiind activ pe paginile de profil de luni de zile. Acesta a mai fost scos la vânzare și în anii anteriori dar se pare că, la fel, fără niciun rezultat. Între timp, crește și gradul de degradare al imobilului.

Scos la vânzare de ani de zile și nedorit de nimeni, Hotelul Palace din Constanța, simbolul orașului, se degradează de la zi la zi. Anunțul de vânzare a fost repus pe paginile de imobiliare, însă, se pare că fără succes. Cu o istorie destul de tumultuoasă, acesta se află acum într-o stare avansată de degradare. Construcţia a trecut pe rând, prin mâinile mai multor proprietari care nu au reuşit să o administreze corect şi să scape de datorii. Ultima renovare a clădirii a avut loc în 1972, atunci când clădirea a reintrat în circuitul hotelier după o perioadă de 7 ani în care a fost spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli şi o altă perioadă de 8 ani în care a fost imobil de locuit. Cu toate acestea, iată că actualul proprietar îl scoate la vânzare cu peste 5.000.000 de euro, însă, pentru a-l aduce la standarde locuibile specialiștii spun că este nevoie de dublul acestei sume. Amintim că proprietarul hotelului este Ion Ilie. Hotelul Palace din Piaţa Ovidiu s-a închis, în urmă cu câţiva ani, pe termen nedefinit până la verificarea şi remedierea problemelor de structura ale imobilului, aşa cum a decis Inspectoratul de Stat în Construcţii prin Procesul verbal nr. 0003719 din 2016.

Au mai avut loc tentative de renovare

În 2016, proprietarii hotelului Palace, Ion Ilie, Anca Maria Ilie, Stelian Ion Ilie, Şerban Mihai Ilie, Ioan Niculae Boată şi Victoria Ştefania Minona Verhuven au solicitat şi au şi obţinut de la Primăria municipiului Constanţa, în luna noiembrie a aceluiaşi an, Autorizaţia de construire nr. 1793. Potrivit acesteia, solicitanţii au primit acordul municipalităţii pentru „Executarea lucrărilor de primă urgenţă la imobilul S+D+P+3etaje - alimentaţie publică şi hotel, însă intenţia a rămas în aer drept dovadă fiind decizia de închidere a hotelului din cauza problemelor pe care le prezintă.

Proprietarul cere punerea în siguranță a imobilului

În prezent, renovarea hotelului este tot mai departe, aşa că proprietarul se chinuie să pună în siguranţă imobilul pentru a evita o tragedie. În acest sens, a obţinut şi autorizaţia de la primărie. În prima urgenţă vor avea loc lucrări de intervenţie pentru punerea în siguranţă a clădirii. Imobilul construit în regim S+D+P+3E+terasa circulabilă, situat pe strada Remus Opreanu din Piaţa Ovidiu, se află într-o stare de degradare destul de avansată. Amintim că proprietarul hotelului, Ion Ilie.

Hotelul nu este grevat de alte sarcini şi poate fi achiziţionat de oricine însă trebuie urmat planul de restaurare şi de intervenţie pentru punerea în siguranţă a clădirii.

Hotelul Palace, ținta vandalilor

În prezent, clădirea a devenit un loc unde tinerii ‘artiști’ își exersează abilitățile de „pictori” fără pic de rușine. Pe pereții exterior ai hotelului sunt, în prezent, nenumărate mâzgălituri ce ar fi vrut să fie desene graffiti.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
eu am vrut sa fac bordel dar nu mi a iesit ..poate peste 9 ani
3
2
ba sunt interesati dar sa-l darame si sa faca bloc de lucs .Nu m-ar mira sa ia foc la un moment dat
10
2
Mai bine ai scrie "mai" legat
29
0
m-ai bine s-ar gandi cineva sa-l transforme in ansamblu rezidential, si sa-l imparta in apartamente, sa-l renoveze si sa vanda apartamentele
8
21

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768