De ce NU se DEMOLEAZĂ fostul club BELLAGIO, de ZECE ani?!
De ce NU se DEMOLEAZĂ fostul club BELLAGIO, de ZECE ani?!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestClubul Bellagio - miezul distracției din Mamaia - trebuia să fie demolat încă de la sfârșitul anului 2010 pentru că afacerea controlată la acel moment de George Ilie nu avea autorizație de construcție. De la „trebuie demolată” la demolarea propriu-zisă este însă cale lungă. Suntem în anul 2021, iar construcția este încă pe poziții și nici nu dă semne că ar urma să dispară prea curând.
Anul 2010 a fost cutremurat de vestea că punctul de distracție al stațiunii Mamaia urma să fie demolat, iar asta doar din cauza faptului că afacerea controlată la acel moment de George Ilie nu avea autorizație de construcție. Ruina care a fost “miezul distracţiei” din staţiunea Mamaia e încă acolo, cârpită, peticită şi cu o anexă în care au fost aruncate bucăţi de scânduri, plastice şi alte asemenea resturi.
Ce spun reprezentanții Primăriei Constanța
Contactați de către reporterii Replica de Constanța, reprezentanții Primăriei au declarat că nici anul acesta imobilul nu se va demola. ,,Imobilul aparține Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Firmelor din România, aceștia sunt administratori. Primăria Constanța a făcut demersuri de-a lungul timpului pentru a prelua acel teren, dar nu a fost posibil. Cei de la RADEF au fost sancționați de-a lungul timpului, dar la acest moment sunt și ei în insolvență.”, au transmis aceștia.
Se pare că, și anul acesta vom fi martorii ruinei ce urâțește perla litoralului românesc.
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News