DE CE NU sunt TÂRGURILE de CRĂCIUN pe placul constănțenilor?
DE CE NU sunt TÂRGURILE de CRĂCIUN pe placul constănțenilor?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn fiecare an au existat cârcotași care au criticat inițiativele de Sărbători luate de autoritățile locale, indiferent de culoarea politică. În patru ani au existat tot felul de jigniri și acuzații la adresa autorităților, ba că nu sunt luminițe, dar și când sunt, s-au dat prea mulți bani, ba că nu avem târguri de Crăciun, dar și când se organizează se cere certificat. Întotdeauna au existat și vor exista persoane nemulțumite, ceea ce ne face să fim diferiți, să trăim și să gândim diferit.
An de an, constănțenii au avut câte o nemulțumire asupra târgurilor de Crăciun organizate de autoritatea publică locală. Nimic nu pare să îi mulțumească pe aceștia și pare că și-au făcut o obișnuință să arunce „cu pietre” în orice inițiativă pe care o iau autoritățile locale, indiferent de culoarea politică. De exemplu, în anul 2018, Târgul de Crăciun a fost organizat în Piața Ovidiu ce s-a dorit a fi un orășel de poveste, cu decorațiuni și produse de sezon, un carusel, un trenuleț, cu magica căsuță lui Moș Crăciun. Doar pe hârtie feeria, căci, în realitate, constănțenii declarau că este un eșec. ”O mizerie. Zici că este festivalul burgerilor. Ne-am învârtit 15 minute, după care am plecat. Chiar nu am avut ce să vede”, „La un moment dat, la o tarabă am găsit mere glazurate. Erau tari de spărgeai capul cu ele. Le-am aruncat. Nimic nu aduce cu atmosfera de Crăciun, în afară de brad și de luminițe”, „O mare dezamăgire, trei tiribombe care, nici în acelea nu a vrut copilul să se dea”, erau doar o mică parte din părerile constănțenilor ce au participat la evenimentul din 2018.
Click pe fotografie!
Primăria Constanța a investit, în 2018, au fost cheltuiți 1,22 milioane euro cu decorațiunile de sărbători.
2019, două târguri și un festival
În anul 2019, municipalitatea a organizat un Târg de Crăciun la Casa de Cultură, acolo unde a fost și un patinoar și Festivalul Iernii din Orășelul Copiilor din Tăbăcărie. Totodată, tot în 2019 a mai fost și un Târg de Crăciun organizat de o firmă privată, în Parcul Teatrului Oleg Danovski. Și atunci, bineînțeles, au existat cârcotași care au spus că la Casa de Cultură sunt: „două-trei căsuțe amărâte și un patinoar ce se topește plin de indivizi ciudați”, iar la cel din Parcul Teatrului Oleg Danovski spuneau, pe bună dreptate, că: „miroase de la o poștă a fasole și mici. Păi se poate să sfârâie grătarele și să cânte manelele în fața unei instituții de cultură?”.
Primăria Constanța a plătit în 2019 peste 1,15 milioane de euro pentru iluminatul festiv, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cu acești bani sunt montate decorațiuni pe 10 bulevarde mari ale orașului, dar și la intrările din oraș.
2020, an sărac în decorațiuni și evenimente
Anul pandemic 2020, a privat Constanța de bucuria iluminatului festiv, târguri de Crăciun sau alte feerii de sărbători, ceea ce a înfuriat și mai tare constănțenii. De la „oraș gri, oraș trist” la revoltă a fost un singur pas. Însă, de ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că fostul primar nu a lansat nicio licitație pentru contractul de iluminat, iar actuala administrație când a preluat nu a avut timp, într-o lună, să lanseze licitație, să atribuie contractul și să se și apuce de treabă, fapt pentru care Constanța a rămas la mâna operatorilor economici din municipiu.
2021, la Târgul de Crăciun cu certificat verde
Nici în anul 2021 nu au dispărut cârcotașii și scandalagii. Cu un iluminat „de poveste”, așa cum spun oficialii, și un Târg de Crăciun ce a atras o mulțime de constănțeni, tot nu au putut fi toți mulțumiți. De ce? Ei bine, pentru a intra la Târgul de Crăciun din Parcul Arheologic este nevoie de prezentarea Certificatului Verde ceea ce a împărțit constănțenii în nevaccinați și „înțepați”, așa cum îi cataloghează unii pe cei imunizați.
Detalii despre scandalurile iscate pe baza Certificatului Verde puteți citi și în articolele de mai jos:
SCANDAL la TÂRGUL de CRĂCIUN din Constanța pe motiv de Certificat VERDE!
CUPLUL care a DĂRÂMAT gardul de la Târgul de Crăciun, un nou PROTEST! VIDEO
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News