De la 1 septembrie rămânem fără becurile clasice
De la 1 septembrie rămânem fără becurile clasice
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎncepând cu data de 1 septembrie intră în vigoare directiva europeană ce prevede retragerea becurilor cu incandescenţă pe ansamblul Uniunii Europene.Măsura este menită să conducă la economisirea energiei, transmite agenţia EFE, citată de agerpres.ro. Această dată încheie perioada tranzitorie începută în luna septembrie 2009, când au fost retrase de la comercializare becurile cu incandescenţă cu o putere de peste 100 de waţi, în anii 2010 şi 2011 fiind retrase şi cele de peste 75 şi respectiv 60 de waţi. Consumatorii vor putea să le înlocuiască cu becuri fluorescente compacte, care consumă cu 75% mai puţină energie decât cele cu incandescenţă, sau cu halogene, echivalente cu cele incandescente din punctul de vedere al calităţii iluminării, dar care consumă cu 25-50% mai puţin decât acestea din urmă. Odată cu înlocuirea becurilor tradiţionale, Comisia Europeană estimează că fiecare cămin va economisi în medie 50 de euro pe an. Va exista şi un impact favorabil asupra mediului înconjurător, durata de viaţă mai mare a noilor becuri permiţând reducerea cantităţii de reziduuri şi vor scădea şi emisiile de dioxid de carbon, conform evz.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News