REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Lun., 9 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6847
18.4° Constanța Luni, 9 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6847
 

Decizie în cazul 2 Mai: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv încă 60 de zile

Decizie în cazul 2 Mai: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv încă 60 de zile

A.F. 9 septembrie 2024 | 20:32 549

Judecătoria Mangalia a decis ca Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat tragicul accident de la 2 Mai din vara anului 2023, în urma căruia 2 tineri și-au pierdut viața, să rămână în arest preventiv pentru o perioadă suplimentară de 60 de zile.

Decizie in cazul 2 Mai: Vlad Pascu ramane in arest preventiv inca 60 de zileVlad Pascu

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei - Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. (...)

Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pe o durată de 60 de zile, de la data de 09.09.2024 până la data de 07.11.2024 inclusiv”, potrivit instanței judecătorești.

Instanța a respins, de asemenea, solicitările lui Vlad Pascu de a fi plasat în arest la domiciliu în locul arestului preventiv.

Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă. Vlad Pascu are la dispoziție 48 de ore pentru a depune o contestație la Tribunalul din Constanța.

Decizie in cazul 2 Mai: Vlad Pascu ramane in arest preventiv inca 60 de zilemașina șoferului drogat

Avocații apărării susțin că tinerii care au decedat în urma accidentului consumaseră cantități semnificative de alcool, așa cum a reieșit din analizele de sânge și urină.

Avocatul Adrian Cuculis, care apără familiile victimelor, afirmă că unul dintre tinerii decedați din cauza lui Vlad Pascu nu consumase alcool în momentul tragic, iar celălalt prezenta un nivel de alcoolemie care ar fi justificat doar o amendă.

Tribunalul Constanţa a respins, ca neîntemeiată, în urmă cu o săptămână, contestaţia lui Vlad Pascu la decizia prin care Judecătoria Mangalia  i-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, iar decizia a fost definitivă. 

Decizie in cazul 2 Mai: Vlad Pascu ramane in arest preventiv inca 60 de ziletinerii uciși de Vlad Pascu

Următorul termen în procesul deschis împotriva lui Vlad Pascu va fi pe data de 20 decembrie.

Pe 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, în apropiere de 2 Mai, și a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Pascu se află în arest preventiv din data de 20 august 2023.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acest drogat trebuie închis pe viata
2
0

REPLICA


LOTO

6/49
45392992837
5/49
21611183534
joker
9354533275