REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
26.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Declinul activităţii economice în zona euro a accelerat în luna iulie

Declinul activităţii economice în zona euro a accelerat în luna iulie

Ana Maria LIPAN 4 august 2023 | 00:00 137

Declinul activităţii economice în zona euro s-a agravat peste aşteptări în luna iulie, în condiţiile în care scăderile din sectorul manufacturier au fost însoţite de o nouă încetinire a creşterii în sectorul serviciilor, arată datele definitive publicate joi, transmite Reuters, sursa citată de agerpres.ro. 

Declinul activitatii economice in zona euro a accelerat in luna iulie

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a coborât în luna iulie până la 48,6 puncte în luna iulie, cea mai redusă valoare din ultimele opt luni, de la o valoare de 49,9 puncte în luna iunie.

Este pentru a două lună consecutivă când acest indicator coboară sub pragul de 50 de puncte care separă o creştere de o contracţie a economiei şi de asemenea sub estimarea preliminară de 48,9 puncte.

"Zona euro a început cu stângul a doua jumătate a anului. Încetinirea activităţii se datorează în primul rând sectorului manufacturier, dar s-a redus activitatea şi în sectorul serviciilor, ceea ce reduce sprijinul oferit economiei ", spune Cyrus de la Rubia, economit şef la Hamburg Commercial Bank.

Indicatorul PMI pentru sectorul manufacturier arată că activitatea fabricilor din zona euro a înregistrat în luna iulie cea mai amplă contracţie de după pandemia de COVID-19. În plus, în sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 50,9 puncte în luna iulie, de la 52 de puncte în luna iunie, fiind vorba de o încetinire mai amplă decât estimarea preliminară de 51,1 puncte.

O veste bună pentru oficialii Băncii Centrale Europene este că există noi semnale privitoare la calmarea presiunilor pe partea de preţuri. Indicele compozit a scăzut luna trecută până la 53,1 puncte, cel mai scăzut nivel înregistrat de la începutul lui 2021, de la un nivel de 53,8 puncte în luna iunie.

Inflaţia în zona euro continuă să se menţină la un nivel ridicat, în pofida unor decizii agresive de înăsprire a politicii monetare. Săptămâna trecută gardienii euro au anunţat cea de a noua majorare consecutivă a dobânzii de referinţă, dar au evocat posibilitatea de a lua o pauză la reuniunea din luna septembrie, pe fondul semnalelor că presiunile inflaţioniste se reduc în timp ce cresc îngrijorările cu privire la o recesiune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699