Democrații încearcă să-l împiedice pe Trump să retragă trupe din Germania
Democrații încearcă să-l împiedice pe Trump să retragă trupe din Germania
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOpoziţia democrată din Congresul american a introdus joi un proiect de lege menit să blocheze demersul preşedintelui republican Donald Trump de retragere a 9.500 de militari americani din Germania, informează Reuters.
Proiectul, propus de congresmenii Eliot Engel, preşedintele Comisiei de Politică Externă din Camera Reprezentanţilor, şi Bob Menendez, membru al Comisiei de Relaţii Externe din Senat, prevede interzicerea finanţării vreunei retrageri de forţe americane din Europa fără aprobarea prealabilă a Congresului.
''Decizia dezastruoasă a preşedintelui Trump de a retrage mii de trupe şi de a reduce efectivele în Germania ne pune în pericol securitatea naţională', notează Engel într-o declaraţie.
Conform proiectului de lege avansat, s-ar interzice finanţarea retragerii unor unităţi militare americane din Europa, cu excepţia situaţiei în care ţara gazdă solicită această retragere sau dacă preşedintele american anunţă cu 180 de zile în avans retragerea trupelor, îşi motivează decizia, secretarul de stat şi cel al apărării sunt audiaţi în Congres pe acest subiect şi în final Congresul validează decizia.
Donald Trump a anunţat luni că efectivele trupelor americane staţionate în Germania vor fi reduse la circa 25.000, de la 34.500 în prezent. El a justificat această decizie acuzând Germania că nu-şi respectă angajamentele privind cheltuielile militare în cadrul NATO şi că profită de pe urma SUA pe plan comercial, scrie Agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News