DEMOLĂRI şi EVACUĂRI la Mangalia! La una dintre acţiuni a fost găsită o femeie moartă!
DEMOLĂRI şi EVACUĂRI la Mangalia! La una dintre acţiuni a fost găsită o femeie moartă!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAgitație la Mangalia! Dimineața de vineri, 15 septembrie, a fost una plină pentru autoritățile locale. În timp ce Primăria a fost ocupată cu o acțiune de demolare, polițiștii locali, jandarmii și un executor judecătoresc au luat parte la o altă intervenție, acolo unde au avut parte și de ”surprize”: o femeie a fost descoperită decedată.
Scandal la Mangalia! Mai multe persoane s-au arătat revoltate de faptul că o femeie ar fi decedat din pricina acțiunii executorului judecătoresc. Acesta își făcea doar treaba, însă oamenii au ținut să puncteze că ”din cauza lui” și a acțiunii în sine. Mai exact, în dimineața de vineri, 15 septembrie, o acțiune de evacuare dintr-un imobil, coordonată de un executor judecătoresc, a avut loc la o adresă din Mangalia. La acțiune au participat și jandarmii, dar și polițiștii locali. Însă, în momentul în care s-a pătruns în imobil, a fost găsită, după cum spun sursele noastre, o femeie de 75 de ani, cunoscută cu mai multe probleme de sănătate. Se pare că jandarmii au fost cei care au găsit-o și au solicitat sprijinul echipajelor de la Ambulanță. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă. I-a fost declarat decesul. Trupul neînsuflețit a fost depus la morgă, în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauza decesului. Așa cum este specificat mai sus, unii susțin că i-a cedat inima de frică, alții că s-ar fi sinucis, pe când există și posibilitatea ca ea să fi decedat de dinainte întrucât este cunoscută cu afecțiuni medicale. Oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut nefericitul eveniment.
Totodată, precizăm și faptul că, tot în dimineața de vineri, 15 septembrie, angajații Primăriei au fost angrenați în altă acțiune (acolo unde au fost făcute și fotografiile), fiind vorba despre o anexă a unui imobil, construită ilegal.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News