Depozit de deşeuri radioactive la Saligny. Primarul e împăcat cu ideea; reprezentanţii ANDR dau asigurări: NU ADUCEM NIMIC din alte ţări!
Depozit de deşeuri radioactive la Saligny. Primarul e împăcat cu ideea; reprezentanţii ANDR dau asigurări: NU ADUCEM NIMIC din alte ţări!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSe discută de peste 10 ani de zile pe seama necesităţii construcţiei unui depozit definitiv de deşeuri slab şi mediu radioactive care să deservească Centrala Nucleară de la Cernavodă. Au fost luate în calcul 4 locaţii, stabilindu-se până la urmă că perimetrul perfect pentru această investiţie se află în comuna Saligny, în imediata vecinătate a oraşului Cernavodă.
În 2010, reprezentanţii Guvernului, mai exact ai Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), susţineau în diverse interviuri că „depozitul va fi gata în 2019, cu cinci ani mai târziu decât a fost anunţat iniţial, proiectul fiind estimat la 220 milioane euro”. „Termenul de punere in functiune a depozitului a fost întârziat din două motive: autorizaţia de mediu se obţine foarte greu, lucru pe care la început nu l-am luat în consideraţie şi, în al doilea rând, depinde şi de staţia de tratare a deşeurilor radioactive ce trebuie construită până în 2017, când ar urma să fie puse în funcţiune reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă”, declara, pentru NewsIn, conducerea ANDR.
Însă, pe lângă cele două probleme menţionate de oficialii agenţiei, a mai existat o “lovitură”: ecologiştii, care au depus o plângere în instanţă. Şi, au şi câştigat! „În mai 2010, Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au cerut Curţii de Apel Bucureşti suspendarea autorizaţiei parţiale de amplasare a Depozitului Final de Deşeuri Slab şi Mediu Radioactive. Deşi iniţial procesul a fost pierdut în februarie 2011, ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat o decizie definitivă şi irevocabilă împotriva proiectului în ianuarie 2012” – a anunţat, în 2012, Greenpeace. „Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a autorizat construirea unui depozit de deşeuri slab şi mediu radioactive pe raza localităţii Anghel Saligny, judeţul Constanţa. Depozitul ar urma să fie situat la mai puţin de 1 km distanţă de gospodăriile locuitorilor. Contrar prevederilor tratatului de la Aarhus, Statul nu a derulat consultări cu publicul pe tema acestui depozit. Pentru construirea acestui depozit vor defrişate 30 hectare de pădure” – se mai arată într-un comunicat al Greenpeace, prin care este explicat demersul acestora.
Ajungem în anul 2018, iar data la care acest centru de deşeuri ar urma să fie construit este incertă. La fel, şi punerea în funcţiune. Însă, este clar un lucru: el va fi făcut, iar asta pentru că avem angajamente luate în faţa Uniunii Europene. În momentul de faţă, România se află la stadiul de consultare în domeniul strategiei naţionale de gestionare a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive. După ce va fi adoptată această strategie (de către Ministerul Mediului), urmează elaborarea PUZ-ului pentru localitatea Saligny. Aşadar, mai sunt paşi de parcurs, însă, declară vicepreşedintele Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive din cadrul Ministerului Economiei, constănţeanca Ivone Sagiu: „2023 este termenul asumat de dare în funcţiune a acestui centru”. „Trebuie obţinută şi autorizaţia de amplasare de la CNCAN”, a mai spus Saghiu, care şi-a exprimat speranţa că nu se va mai repeta „istoria” procesului cu Greenpeace.
Între timp, consilierii locali de la Saligny vor face o vizită în Cehia. „Este o vizită ştiinţifică, sub patronajul IEA (International Energy Agency), la un depozit de acest tip, pentru că ei, consilierii, sunt cei care discută cu cetăţenii, iar ei trebuie să fie în cunoştinţă de cauză. Dar, vă spun, nu există nici un pericol”, a precizat Saghiu. Mai mult, reprezentanta Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive a respins speculaţiile cum că în viitorul centru de la Saligny vor ajunge deşeuri şi din alte state: „Este exclsuiv pentru Centrala de la Cernavodă. Este interzis prin lege să aduci din altă parte. Exclus!”.
Primarul comunei Saligny, Ion Beiu, pare a fi relaxat pe acest subiect, mai cu seamă că… s-a plictisit şi el de când se tot discută. „Cei care fac centrul au tot felul de scheme făcute, noi le-am tot aprobat periodic proiectul. Mai departe... da, consilierii vor merge în Cehia, la o informare. Apoi, vor veni şi, când vor avea loc dezbateri publice, le vor transmite cetăţenilor ce au văzut acolo”, spune edilul. În ceea ce priveşte amplasarea depozitului, Beiu spune că ar urma să fie „la hotar cu oraşul Cernavoră”. „Au nevoie de 40 şi ceva de hectare”, a declarat primarul, care a confirmat şi anumite speculaţii locale: „Da, terenul pe care ar urma să fie construit cuprinde şi un teren al unei consiliere de la PNL, dar şi un teren al Consiliului Local, unul al Romsilva... aşa s-a nimerit”, a conchis Beiu.
Alexandra CUCU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News