REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.3° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
25.3° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Depresia poate fi prevenită: 7 factori importanți pentru sănătatea mintală

Depresia poate fi prevenită: 7 factori importanți pentru sănătatea mintală

A.F. 18 septembrie 2023 | 00:00 233

Un stil de viaţă sănătos a fost mult timp asociat cu o stare fizică bună, însă cercetări recente afirmă că efectele acestuia se răsfrâng şi asupra sănătăţii mintale, transmite agenţia Xinhua.

Depresia poate fi prevenita: 7 factori importanti pentru sanatatea mintala

Şapte factori de stil de viaţă sănătos, care includ consumul moderat de alcool, alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică regulată, somnul adecvat, abţinerea de la fumat, limitarea comportamentului sedentar şi conexiunile sociale frecvente, sunt asociaţi cu un un risc mai scăzut de depresie, potrivit constatărilor unui studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Nature Mental Health și citat de Agerpres.

Studiul a fost condus în comun de o echipă internaţională de cercetători de la mai multe institute, între care Universitatea Fudan din China şi Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Echipa a identificat cei şapte factori de stil de viaţă sănătos analizând date colectate de la aproape 290.000 de persoane din cadrul Biobank din Marea Britanie, o bază extinsă de date biomedicale şi o resursă de cercetare.

Potrivit rezultatelor, dintre cei şapte factori, somnul de şapte până la nouă ore pe noapte are cel mai semnificativ impact, reducând riscul de depresie cu 22%.

Acesta este urmat îndeaproape de abţinerea de la fumat, care reduce riscul cu 20%.

Menţinerea conexiunilor sociale frecvente reduce riscul de depresie cu 18%, iar o activitate fizică regulată scade acest risc cu 14%.

Limitarea comportamentului sedentar la niveluri reduse până la moderate scade cu 13% riscul de depresie, consumul moderat de alcool - cu 11% şi adoptarea unei alimentaţii sănătoase - cu 6%.

Studiul a remarcat, totodată, că structura creierului şi mecanismele imunometabolice şi genetice ar putea explica legătura dintre stilul de viaţă şi depresie.

"Coroborate, descoperirile noastre sugerează că adoptarea unui stil de viaţă sănătos ar putea ajuta la prevenirea depresiei", se arată în studiu, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513