Deputat, trimis în judecată pentru conflict de interese
Deputat, trimis în judecată pentru conflict de interese
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProcurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Marian Neacşu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Neacşu Marian, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 - decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
"Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul Parchetului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News