Deputatul Andrei Lupu, dat afară din USR după ce a criticat dur conducerea
Deputatul Andrei Lupu, dat afară din USR după ce a criticat dur conducerea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestParlamentarii USR au decis prin vot excluderea deputatului Andrei Lupu din grupul parlamentar și din partid pentru declarații împotriva conducerii, a anunțat marți președintele interimar Cătălin Drulă. Lupu, considerat un apropiat al lui Dacian Cioloș, a lansat, în ultimele două săptămâni, numeroase critici dure la adresa conducerii USR.
Andrei Lupu este deputat de Prahova şi a fost ales pe listele electorale ale Alianţei USR PLUS.
Ca urmare a revocării din grupul parlamentar, Lupu urmează să își piardă funcția de membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. În locul său ar urma să vină deputatul Daniel Blaga.
Andrei Lupu a acuzat conducerea USR în declarații publice că a refuzat orice dezbatere internă și că a respins încercările de împrospătare a leadershipului.
„Adevăratele decizii ale USR se iau într-o cameră închisă”, „Toată lumea caută un refugiu pentru a scăpa de prigoană” și „USR seamănă din ce în ce mai mult cu partidele-sistem din România”, au fost doar trei dintre afirmațiile sale pentru spotmedia.ro, făcute săptămâna trecută.
„Domnul Lupu a fost, prin votul grupului USR, exclus din grupul parlamentar. Bunul-simț ar fi trebuit să îi spună să plece singur, după sarabanda de mizerii și minciuni pe care a aruncat-o în spațiul public. El a fost votat pe o funcție de încredere, USR are două funcții în biroul permanent al Camerei, partidul i-a dat încredere, dar el așa a ales să le respecte votul și încrederea.
Din fericire, USR are anticorpii necesari pentru a elimina astfel de situații și să meargă mai departe ca un partid care respectă ce le-a spus cetățenilor”, a declarat președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, la finalul ședinței de marți, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News