REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Destinația Mamaia Constanța, promovată în rândul tour-operatorilor din Polonia

Destinația Mamaia Constanța, promovată în rândul tour-operatorilor din Polonia

Victor ROTARU 24 noiembrie 2023 | 10:40 581

Stațiunea Mamaia și orașul Constanța au fost apreciate de tour-operatorii din Polonia! În prima zi a Târgului Internaţional de Turism de la Varşovia (Tour and Travel TT Warsaw), România a fost destinația care a ieșit în evidență atât în fața vizitatorilor prezenți la unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa, cât și în fața oficialităților care au vizitat standul țării noastre și au rămas impresionate de modul în care ne-am prezentat. De asemenea, Ambasadorul României în Republica Polonă - Cosmin Onisii, alături de Terente CIUI, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și de Ștefan Porojan, Ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercial – Economică al Ambasadei României în Republica Polonă ne-au arătat suport în vânzarea destinației noastre către tour-operatorii prezenți la târgul de turism din Varșovia: 

Destinatia Mamaia Constanta, promovata in randul tour-operatorilor din PoloniaGeorge Măndilă

„Suntem extrem de plăcut surprinși de impactul pe care l-a avut standul României aici, la Varșovia, în rândul polonezilor. Destinația Mamaia Constanța este foarte cunoscută de către polonezi, se pare că turismul polonezilor în România și pe litoral din anii ’80 își spune cuvântul, toată lumea ne întreabă ce mai este nou pe la Mamaia și pe la Constanța. Sunt amatori, iar ‹traficul› de pliante a funcționat excelent. Totodată, am pregătit și niște mici surprize pentru vizitatorii standului nostru. Suntem încântați că am putut să prezentăm destinația noastră, oamenii au avut răbdare cu noi, ne-au ascultat și dorim ca acest târg, care reprezintă o potențială piață de aproximativ 100 de milioane de viitori turiști în plimbare în Europa sau pe meridianele lumii, o parte din acest business să ajungă și pe litoralul românesc și anume la Mamaia și la Constanța,” a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța. 

Delegația OMD Mamaia Constanța a avut astăzi mai multe întâlniri cu tour-operatori străini interesați să includă destinația Mamaia Constanța în cataloagele lor de prezentare turistică, iar reprezentanții Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu s-au întâlnit cu una dintre cele mai importante linii aeriene low cost, Lot Airlines.

Standul Organizației noastre a fost vizitat de turiști polonezi plăcut surprinși de schimbările de pe litoralul românesc al Mării Negre, din stațiunea Mamaia. Vizitatorii Târgului de Turism de la Varşovia (Tour and Travel – TT Warsaw) au îndrăgit în prima zi a evenimentului muzica tradițională românească, prin prezența ansamblului Doina Chioarului din Maramureș, care a acompaniat standul țării noastre pe toată durata zilei. 

România are statutul de țară parteneră în cadrul târgului de la Varșovia din acest an, unde participă peste 500 de expozanți din întreaga lume. Evenimentul este o oportunitate deosebită de a readuce în atenția turiștilor străini frumusețile naturale și culturale ale României. Înființată în primăvara acestui an, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510