DETALII din DOSARUL bărbatului BĂGAT în PORTBAGAJ şi OMORÂT, la Medgidia!
DETALII din DOSARUL bărbatului BĂGAT în PORTBAGAJ şi OMORÂT, la Medgidia!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPetrea Dănuţ şi Luca Adrian sunt cercetaţi după ce ar fi sechestrat, bătut şi abandonat un bărbat. Totul s-a petrecut în aproprierea spitalului din Cernavodă, bărbatul fiind găsit mort de către portarul unităţii sanitare. Cei doi au fost judecaţi , pe data de 3 iunie Tribunalul Constanța condamnându-i la 19 ani şi opt luni de închisoare pe Petrea Dănuţ pentru omor şi lipsire de libertate respectiv 11 ani şi 4 luni pe Luca Adrian pentru complicitate la omor şi lipsire de libertate. În data de 15 iunie s-a înregistrat apelul celor doi la Curtea de Apel Constanţa.
Cum s-au petrecut faptele
Potrivit rechizitoriului, în după-amiaza zilei 05 septembrie 2019, în prezenţa celui de-al doilea inculpat, Petrea Dănuţ a lovit-o şi constrâns-o pe victima L.E.M., în vârstă de 61 de ani, portar şi paznic la un garaj de tiruri din municipiul Medgidia, să intre în portbagajul unui autoturism, cu care au transportat-o ulterior în pădurea de la marginea localităţii. Acolo, primul inculpat a agresat-o extrem de violent pe victimă, lovind-o de peste 20 de ori cu pumnii, picioarele şi un băţ de lemn peste tot corpul, mai puţin în zona capului, astfel încât i-a provocat grave leziuni, inclusiv două fracturi ale femurului şi tibiei piciorului stâng şi mai multe fracturi costale. Deşi prezent la agresiune, cel de-al doilea inculpat nu a încercat să oprească agresiunea sau să o salveze în alt mod pe victima lipsită de libertate, ci a asistat pasiv la acţiunile ilicite ale coinculpatului. În continuare, speriaţi de consecinţele actelor agresive, inculpaţii au transportat-o cu o dubiţă pe victimă şi au abandonat-o pe o stradă din oraşul Cernavodă, în apropierea spitalului, fără a o aduce însă direct în urgenţa unităţii medicale, de teama declarată de a nu fi recunoscuţi şi eventual opriţi de poliţişti. La scurt timp de la abandonarea pe trotuar victima a fost găsită decedată de un medic de gardă alertat de portarul spitalului, iar la autopsie s-a stabilit că decedase prin şoc traumatic şi hemoragic, în cadrul unui politraumatism. Din relatarea celor doi a reieşit că primul inculpat a răpit-o şi a agresat-o pe victimă pentru că o bănuia că ar fi implicată în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său parcat în curtea garajului păzit de victimă, aşa încât a dorit să îi aplice o corecţie şi să o determine să recunoască furtul acumulatorilor.
Ce a spus instanţa
Instanţa a hotărât condamnarea lui Dănuţ Petrea la 19 ani şi opt luni de închisoare pentru omor şi lipsire de libertate iar Luca Adrian a fost condamnat la 11 ani şi 4 luni pentru complicitate la omor şi lipsire de libertate. Decizia nu a fost definitivă, apelul fiind depus pe data de 15 iunie.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News